Fehér isten (White God/ Orașul câinilor) – Partea a doua o să se numească „Planeta câinilor”

…Și, dacă într-adevăr s-ar face, ar fi mai cruntă ca aia a maimuțelor. Fiindcă în Fehér isten nu s-a folosit CGI (după ochiul și cunoștințele noastre). În al doilea rând, pentru că cel mai bun prieten al omului poate fi mai rău decât o primată. Deși, sau tocmai pentru că, așa cum (incredibil de bine) reiese din filmul de față, câinii sunt umani până la creepiness. Uitați filmulețele de youtube cu căței care fac mutră bleagă când sunt certați c-au făcut vreo boacănă. E doar partea lor comercială, cute.

Deci, eroul poveștii noastre, corcitura cu numele Hagen (care are ceva bull în el), ți se ridică părul pe tine cât de rău poate să devină. La început, este doar un câine aparținând unei adolescente, Lili, care trebuie să stea cu taxu natural câteva luni, fiindcă maică-sa pleacă în Australia. Tatăl respectiv n-are niciun chef de patruped, cu atât mai mult cu cât o vecină „grijulie” îl amenință că-l dă în gât că ține un câine neînregistrat – ungurii au niște legi mai drastice ca ale noastre și niște hingheri mai determinați ca ai noștri (cel puțin așa se înțelege din film).

Cum era și de prevăzut, câinele ajunge în cele din urmă pe străzi, iar aici i se întâmplă tot ce se poate întâmpla mai rău unui câine: bătut de oameni, alungat de semeni, mai puțin de o cățea cu care are un fel de idilă (nu râdeți, că n-o să vedeți f…tut între câini), prins și torturat să ajungă în ring, să-și urască propria-i rasă, Hagen trece prin toate bolgiile infernului câinesc. Dar, vorba aia, ce nu-l omoară îl face mai puternic. În timp ce (fosta) stăpână îl caută și, între timp, își vede de adolescența sa (cu golănei, buzz & drugs), Hagen plănuiește răzbunarea… Iar inocenta Lili e gata să se transforme într-o master of the beasts…

Un film, pe alocuri, intenționat naiv și stângaci (cu momente rudimentar simboliste), care evoluează, pe nesimțite, spre zona de fantastic – sau, dacă e să-i găsim un echivalent (pseudo)științific, spre teoria câmpurilor morfice (comportamentul ființelor vii care sunt animate, la propriu, de un scop comun). Ideea e că Hagen ajunge să adune în jurul lui o impresionantă haită de bestii, care, la un moment dat, vor transforma (splendidul oraș turistic) Budapesta în teatrul unei mici apocalipse. Un film care mizează pe valorile grotescului, ale cinicului (a se vedea și etimologia termenului „cinic”, care trimite la „câine”).

Absolut impresionante sunt fazele în care vedem comunicarea dintre câini și câini și, când e cazul (opacizată de superioritatea pe care ne-o arogăm), dintre câini și oameni. Cum ziceam, nimic computer generated. Reacțiile sunt genuine (oricum ar fi fost ele obținute).

Un film european cu atitudine, care (va) naște controverse. O producție, printre altele, nominalizată la Oscarul pentru film străin. Un film care merită văzut pentru stranietatea lui, pentru modul în care îți activează alți neuroni decât o face un film obișnuit. În fine, un film recomandat de unul care nu se omoară după câini, fiind mai degrabă un cat lover.

Notă adresată vier pfoten-ilor: nu pare să existe niciun abuz asupra animalelor : „loviturile” aplicate de către oameni patrupedelor se petrec întotdeauna off scene (în schimb, noi se pare că o pățim mult mai rău).

Mai zic doar atât: Atenție, câine rău!

P.S. Ca fapt amuzant: Traducătorul român a făcut adevărate minuni în a ocoli abundența de organe din dialogul original. Exemplu: Ieșiți afară! (În original: Ieșiți în p…zda mamii voastre afară!)

Notă: 8