Filme alb-negru din anii ’90 până în prezent – Recomandări (II)

Continuăm lista de filme alb-negru din ultimele decenii care merită (re)văzute. (Am omis producțiile arhicunoscute precum Schindler’s List, The Artist etc.) Criteriile de selecție ar fi cele cu care v-am obișnuit: gradul de entertainment, originalitatea poveștii/ a scenariului, imaginația/ inventivitatea, deschiderea spre reflecție, calitatea cinematografică (regie, montaj, jocul actorilor etc.)

Continuăm lista de filme alb-negru din ultimele decenii care merită (re)văzute. (Am omis producțiile arhicunoscute precum Schindler’s List, The Artist etc.) Criteriile de selecție ar fi cele cu care v-am obișnuit: gradul de entertainment, originalitatea poveștii/ a scenariului, imaginația/ inventivitatea, deschiderea spre reflecție, calitatea cinematografică (regie, montaj, jocul actorilor etc.)

The Good German (2006) (thriller, război, dramă)
(r.: Steven Soderbergh; cu: George Clooney, Cate Blanchett)

Un neo-noir cu acțiunea petrecându-se în Berlinul proaspăt eliberat de către aliați, când pacea e încă fragilă, fiindcă există noua amenințare a pericolului atomic, și o altă luptă, mai perfidă, are loc. Cum spune personajul lui Clooney la un moment dat: „Acum 6 luni eram în Ardeni: vremuri bune, când știai în cine tragi și cine trage în tine.”

Jake Geismer (Clooney), jurnalist american invitat la o conferință de pace, se trezește, la scurt timp după sosire, într-o terifiantă conspirație cu rădăcini în trecut și cu ramuri care ating niveluri înalte. Deformația profesională, dar și slăbiciunea pentru superba „supraviețuitoare” Lena (Blanchett), îl determină să investigheze o crimă recentă, iar firul care pornește de la aceasta e mult mai lung și mai încâlcit decât s-ar/ ne-am fi așteptat. Cum îi spune un personaj cu un minut înainte de genericul final: „Abia acum ai recompus puzzle-ul.”

O adevărată mană pentru cei pasionați de perioada respectivă, fiindcă evită stereotipiile, este bine documentat și propune o poveste nu numai posibilă, dar și cu detalii interesante. Și asta în ciuda opțiunilor la nivel formal, care imită perfect filmul anilor 40: pelicula alb-negru, formatul de ecran „pătrățos”, tranzițiile whipe între cadre, coloana sonoră specifică etc.

Femeile o să-l adore pe Clooney, bărbații (mai romantici) o să suspine după fatala Blanchett, a cărei figură, cu pomeții înalți, parcă a fost creată special pentru filmele din perioada de aur.

Ed Wood (1994) (biografic, comedie, dramă)
(r.: Tim Burton; cu: Johnny Depp, Martin Landau, Sarah Jessica Parker)

Cum e să faci un film despre cel mai prost regizor din toate timpurile, fără să cazi în caricatural și burlesc de calitate îndoielnică?… Genialul Tim Burton nu numai că reușește asta, dar recreează, cu ajutorul lui Johnny Depp, un personaj „viu”, complex și convingător.

În ciuda piedicilor (scepticismul, cinismul mai mult sau mai puțin justificate ale producătorilor de film), Ed Wood rămâne, cu rare excepții, un tip idealist, de un entuziasm și o energie dezarmante: dacă îl dai afară pe ușă, se întoarce pe fereastră și face tot posibilul să obțină modesta sumă de care are nevoie pentru a-și materializa inspirația, pentru a-și proiecta năzbâtiile pe peliculă.

La asta se adaugă faptul că știe să-și motiveze apropiații, să-i farmece cu optimismul și candoarea lui. Din echipă fac parte: iubita lui, Dolores (Sarah Jessica Parker), un wrestler grotesc și… un Bela Lugosi cu un picior în groapă, care bagă în venă ca să uite de ingratitudinea publicului și lipsa banilor. (Printre altele, trebuie menționat că Landau este înfricoșător de bun în rolul celui care a ajuns să se confunde cu Dracula – dovadă și puzderia de premii câștigate.)

Tehnica folosită pentru trucaje pe vremea respectivă te face să zâmbești, dar și să te gândești că, poate, CGI-urile de acum vor fi rizibile peste câteva decenii, și, în general, tot filmul, așa amuzant cum e, îndeamnă la meditație. Până la urmă, în noi toți se află câte un Ed Wood.

(Și, dacă vreți să vă distrați într-un mod insolit, puteți să încercați celebrul Plan 9 of Outer Space al lui Ed Wood. Vă veți putea lăuda că ați văzut cel mai prost film din toate timpurile.)