Filmele anului 2009 – Recomandări (I)

Filmele anului 2009 – Recomandări (I)

Continuăm lista recomandărilor de filme mai puţin cunoscute, dar care merită văzute, cu producţii din 2009. Criteriile după care au fost selecţionate ar fi: gradul de entertainment, originalitatea poveştii/ scenariului, imaginaţia/ inventivitatea, deschiderea spre reflecţie, calitatea cinematografică (regia, montajul, jocul actorilor etc.)

Continuăm lista recomandărilor de filme mai puţin cunoscute, dar care merită văzute, cu producţii din 2009. Criteriile după care au fost selecţionate ar fi: gradul de entertainment, originalitatea poveştii/ scenariului, imaginaţia/ inventivitatea, deschiderea spre reflecţie, calitatea cinematografică (regia, montajul, jocul actorilor etc.)

mary_and_max_movie_posterMary and Max (animaţie, comedie, dramă)
(r.: Adam Elliot)
Ce ar avea în comun o fată de 8 ani, mioapă, introvertită şi cam sărăcuţă cu duhul şi un nevrotic obez de 40+, căruia sindromul Asperger n-a putut să-i ofere decât un prieten imaginar? Iată o temă pentru minţi cu adevărat creative.

Deşi e realizat în vechea tehnică a modelajului în plastilină fimo, îl prefer tuturor 3D-urilor văzute. E poate cel mai mişto desen animat din ultimele decenii. Cu siguranţă, unul dintre cele mai inventive: nu numai că e cliché free, dar sfidează şi convenţiile, fără a deveni abscons sau plictisitor.

De ce e Mary and Max un film unic? Fiindcă îţi livrează o superbă mostră de umor negru şi, în acelaşi timp, o emoţionantă poveste despre prietenie.

coldsouls_movie_posterCold Souls (comedie, dramă, thriller)
(r.: Sophie Barthes; cu: Paul Giamatti, Emily Watson)
Şi dacă sufletul ar fi o chestie solidă, de mărimea, forma şi consistenţa unei boabe de fasole, pe care o bagi, o scoţi, o înlocuieşti după bunul plac?

Cold Souls nu e doar un story cu o premisă originală, căci execuţia este mult peste concept. Pe cât de funny, pe atât de creepy, filmul pipăie graniţele frământărilor legate de existenţa şi natura sufletului uman. O creaţie bizară, cinică, nevrotică, cu o superbă prestaţie livrată de Paul Giamatti, care îl joacă pe… Paul Giamatti, un actor rămas fără suflet, dar cu atât mai „viu”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult