durak-202078l.jpg Continuăm cu recomandările de filme mai puțin cunoscute, dar care merită văzute, din 2014. Criteriile de selecție ar fi: gradul de entertainment, originalitatea poveștii/ a scenariului, imaginația/ inventivitatea, deschiderea spre reflecție, calitatea cinematografică (regie, montaj, jocul actorilor etc.)

Durak (Rusia, 2014) (dramă, thriller)

(r.: Iuri Bîkov; cu: Artiom Bîstrov, Natalia Surkova)

Dacă v-a plăcut Leviathan, merită să încercați Durak („prost”, cu sensul de „naiv”, „nebun”). E lipsit de poezia și metafizica primului (ceea ce nu înseamnă că nu-și are calitățile sale estetice), însă, în ce privește radiografia puterii/ corupției din Rusia, e mult mai detaliat, mai dur, mai cinic.

Dima, instalator și student la Construcții, locuiește cu părinții, soția și copilul într-un apartament mult prea mic, în condiții mai mult decât modeste, fapt pentru care maică-sa, când îl prinde la cină, îi ține morală de față cu toți, făcându-l prost, că nu-și vede interesul și că nu se zbate pentru o viață mai bună. Taică-su (care – înduioșător – tot repară banca din fața blocului, ruptă de golani) e de partea băiatului: și eu sunt la fel, toți fură la serviciu, eu nu pot. Doar câteva vorbe schimbă tot filmul, dar cei doi, tată și fiu, au o relație incredibil de emoționantă și plină de semnificație.

Chemat într-un cartier rău famat să repare o țeavă de apă caldă, spartă în urma unui „incident” casnic (bărbatul le-a dat omor nevestii și fetei că i-au descoperit banii de băutură), Dima descoperă ceva ultranașpa: niște crăpături și alte semne îi indică faptul că blocul ar putea cădea în mai puțin de 24h. Sună administratorul, ăla se dă dispărut, așa că, din aproape în aproape, Dima ajunge la Galaganova, primăreasa, pe care o deranjează, la restaurant, la aniversarea de 50 de ani. (Nu-i sănătos, clar...) Când îi spune ce se întâmplă, aceasta, în loc să pună bodyguarzii pe el, adună șefi de peste tot: administrație, construcții, poliție, medicină etc. și dă-i ședință. Cine e de vină? Cine unde să se facă presiuni, să se tragă sfori, ca să iasă toți basma curată? Se mai poate face ceva, când banii de revizii tehnice au fost împărțiți între mahări? Ce facem cu cei 820 de locuitori ai blocului, în condițiile în care n-avem unde să-i relocăm?

Fără să se lase nicio clipă ispitit de caricatural, scenariul aranjează dialogurile într-o ascensiune logică, relevând, cu un dozaj admirabil, natura corupției reflectată în cea general umană, într-un demers deloc facil, în care zonele „bine”-„rău” n-au granițe precise, în care motivațiile pot apărea cu – sau +, în funcție de context. Ceea ce salvează de la relativism este însă situația de la care s-a pornit (de viață și de moarte, soarta a 820 de locuitori) și încăpățânarea eroului nostru. Fără să spoileresc prea tare: situația se va dovedi din ce în ce mai gravă, ajungându-se chiar la execuții mafiote. Mai mult decât o dramă, filmul este un thriller politic.

Imaginea de un sumbru care te atinge direct pe nervi e secondată de „filozofia” fascistă a reprezentanților puterii: e vorba de un alt tip de ghetto și de un alt tip de discriminare (mai subtilă și, pe alocuri, mai cruntă). „Îți pasă de ei, c-o să moară toți? Dar când moare câte unul, de la băutură, sau că n-are bani de medicamente? Sunt oricum sortiți pieirii, într-un fel sau altul.”, cam așa se exprimă unul dintre mahări. 


The Salvation (western)

(r.: Kristian Levring; cu: Mads Mikkelsen, Eva Green, Jeffrey Dean Morgan, Jonathan Pryce)

 

Într-un western care se ține în foarte multe privințe după rețetă, Mikkelsen face un erou mai degrabă atipic: empatic, modest. E un simplu fermier care câștigă din pieile animalelor sălbatice, iar skillșii lui de luptător îi are din patrie, Danemarca, unde a fost soldat. Trăiește retras împreună cu fratele său și marea lui dorință e să-și aducă soția și copilul, pe care nu i-a mai văzut de 7 ani.

Ca într-un clasic al genului, scenariul e simplu și straight: visul lui Jon de a-și vedea familia alături de el este curmat brutal (ca să nu spunem oribil) de către fratele „protectorului” orașului. Urmează răzbunările, de-o parte și de alta, cu minunate confruntări pe străzi, pe case, prin hambare.

Jeffrey Dean Morgan (Watchmen) este mai mult decât nimerit pe post de villain care terorizează orașul, în timp ce simpaticul Jonathan Pryce (Brazil) îi ține trena din postul lui de primar și... antreprenor de funebre. Dacă și șeriful Mallick (Douglas Henshall) ar fi fost la fel de distinct, ar fi fost și mai bine. Din fericire, în evenimente mai este implicată „misterioasa” Madelaine (Eva Green), căreia indienii i-au tăiat limba în copilărie. Subpovestea ei e dezvoltată exact cât să fie inteligibilă și aduce un plus de tensiune.

Multele defecte (mai ales la montaj) sunt contracarate de tot atâtea calități. Departe de a fi o capodoperă a genului, The Salvation este enjoyable. Un revenge răcoritor pentru vacanță. 


Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de Stefan | Monday, 10.08.2015 15:22 Cronica de film

National Cinematografic