Continuăm cu recomandările de filme mai puțin cunoscute, dar care merită văzute, din 2015. Criteriile de selecție: gradul de entertainment, originalitatea poveștii/ a scenariului, imaginația/ inventivitatea, deschiderea spre reflecție, calitatea cinematografică (regie, montaj, jocul actorilor etc.) 

the-witch-poster.jpg The VVitch: A New-England Folktale (S.U.A, 2015)

(horror, mister, de epocă) 

Unul dintre cele mai frumoase, mai subtile și mai angajante (ca atmosferă, ca dramă) horror-uri din tot ce am văzut. Fără CGI, fără jump scares, fără să-ți vâre în ochi monștri (hei, sunt aici, hai să ne speriem), dar cu o incredibilă putere hipnotică, The VVitch stăpânește perfect acea zonă sensibilă dintre natural/ psihologic și supranatural: nu știi cât e vorba de autosugestie și cât de „the real thing”. În ultimă instanță, paradoxal din punctul de vedere al simțului comun, cele două ar putea fi identice. 

Suntem în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în America, în plină colonizare: o epocă în care factorul religios este cel puțin la fel de important ca cel economic. Din trei în trei rânduri, se citează/ parafrazează din Scriptură sau se spune o rugăciune (întregul dialog fiind în limba veche): cel puțin așa se întâmplă în cazul (numeroasei) familii a lui William, care, în urma acuzației de erezie, este exilată din comunitate și trebuie să-și refacă gospodăria într-un loc pustiu și... deloc prietenos. Încercările pe care i le pune în față natura (recoltă compromisă) sunt însoțite de inexplicabila dispariție a celui mai mic dintre copii, abia un sugar. Iar acesta e abia începutul. Personajul principal este Thomasin, o copilă care tocmai a pășit în adolescență – un aspect important, având în vedere concepția asupra rolului femeii în existența marcată de Păcatul originar. Și, nu în ultimul rând, asupra latentelor puteri malefice ale acesteia: pe lângă farmecele „naturale” de care dispune, orice femeie este o posibilă vrăjitoare (suntem la câteva decenii distanță de faimosul proces de la Salem). 

Thomasin (jucată de Anya Taylor-Joy, atât de potrivită pentru epocă) este protagonista unei drame familiale de o incredibilă intensitate: (in)certitudinile religioase duc, treptat, la o adevărată paranoia, la un conflict în care acuzațiile reciproce au ca resort teama (dar și atracția) față de necunoscut, față de ceea ce zace în noi înșine. La nivel macro, un conflict între creștinism și arhaicul păgânism. Totul, într-un peisaj cețos (niciodată nu e soare), în care până și un simplu cadru cu pădurea este neliniștitor, bântuitor. 

Unul dintre puținele horror-uri pe care, eu unul, le-aș revedea oricând. 


baskin_poster.jpg Baskin (Turcia, 2015) 

(horror) 


La polul opus față de elegantul, estetizantul The VVitch, se află horrorul turcesc Baskin. (Pentru cei care cred că Turcia este doar o atracție turistică și patria baclavalei, menționăm că respectiva țară are și niște cineaști de mare forță, precum Ceylan sau Demirkubuz.) 

Filmul debutează cu o scenă care amintește de secvența de deschidere din Reservoir Dogs: ca și acolo, avem o discuție fără perdea între membrii unei găști – aici, niște polițiști lipsiți de scrupule, înaintea unui raid de noapte, se laudă cu tot felul de perversiuni, un dialog greu mistuibil pentru cei mai delicați. În urma unui apel prin stație, cei cinci ajung într-un loc despre care se povestesc, în șoaptă, lucruri terifiante. Aici, vor fi martorii (și, nu e niciun spoiler, victimele) uneia dintre cele mai oribile, mai dezgustătoare, acțiuni sataniste din istoria genului. (Să-i spunem „satanism”, în lipsa unui termen mai specific: e vorba de un cult cumva de orientare gnostică, dar să nu intrăm în detalii.) 

Pe lângă tipicele scene de gore din subteran (dar cu o amprentă specială), avem două inovații importante: juxtapunerea realismului de factură sud-europeană cu tropii genului horror și visul în vis (mă rog, coșmarul în coșmar). Totul, pentru o impresie profundă, de neuitat și, nu în ultimul rând, food for thought – sunt multe interpretări posibile, multe chestii de rumegat. Pe lângă asta, cinefilii vor descoperi ecouri nu numai din Blair Witch și alte horror-uri de referință, dar și din David Lynch (vezi scena din Mulholland Drive în care unul își povestește visul). 

Un Halloween cât mai scary tuturor! 

Scris de Stefan | Monday, 31.10.2016 15:09 Cronica de film

National Cinematografic