Continuăm cu recomandările de filme mai puțin cunoscute, dar care merită văzute, din 2015. Criteriile de selecție: gradul de entertainment, originalitatea poveștii/ a scenariului, imaginația/ inventivitatea, deschiderea spre reflecție, calitatea cinematografică (regie, montaj, jocul actorilor etc.)

A zori zdes tihie.jpg A zori zdes tihie... (The Dawns Here Are Quiet) (Rusia, 2015)
(război, dramă)
(r.: Renat Davletiarov)

În timp ce Leningradul e în al doilea an de asediu și, în general, întreaga Rusie e trecută prin foc, iată aici, într-un peisaj idilic, un sătuc scăpat neatins. Desigur, are două antiaeriene, pentru orice eventualitate, dar nemții nu se înghesuie. Așa că satul nostru e un fel de stațiune de odihnă pentru militarii veniți aici, unde mai pui că e plin de fetișcane și văduve. Singura problemă ar fi că ăștia nu stau mult: se îmbată, se bat pe femei și sunt trimiși înapoi. Sergentul Vaskov (cu o privire de parcă mereu sună alarma) nu mai vrea bețivi la el în sat. Punct. Dar vezi ce (nu) îți dorești... Lui Fedot i se trimit... femei. Duduițele, toate tinere și frumușele (frumusețea aia naturală, așa greu de găsit azi), sunt, de fapt, învățate cu „decinplina melitară” (vorba lui Moș Teacă) și sunt artileriste experimentate. Ceea ce nu le împiedică să-l chicotească pe la spate pe prea seriosul Vaskov. Veselia generală va fi întreruptă de apariția, prin pădurile din jur, a nemților. Urmează adevăratul film de război pe care îl așteptați, cu lupte crâncene, suspans și camaraderie.

Scenariul are o linie principală și, în același timp, e contrapunctat de capitole: fiecare personaj principal își are partea lui de poveste în flashback-uri lungi, dar în niciun caz supărătoare, fiindcă totul se împletește armonios în întreg. Drame de familie, iubiri imposibile, despărțiri-sfâșietoare, doliu, nostalgie (cum numai la ruși vezi). Adevăratul antagonist aici este însuși războiul, distrugător de vieți, destine etc.

Aflată la a patra ecranizare, povestea din A zori... are, prin subiectul ei (bazat pe fapte reale), calitățile unui blockbuster. Abordarea dovedește multă înțelepciune: stilul e mai degrabă unul clasic, din respect pentru capodoperele filmului de război sovietice, doar patetismul a devenit ceva mai rezervat.

land_of_mine.jpg Under sandet (Danemarca, 2015)
(război, dramă)
(scenariul și regia: Martin Zandvliet)

Dacă nu-l făceau danezii, îl făcea Hollywood-ul: subiectul (fapte reale, documentate) e suficient de senzațional. În 45, după încheierea războiului, prizonierilor nemți li se dă „de lucru”: să dezgroape cele 45.000 de mine plasate în nisip de-a lungul coastei. Că doar tot ai lor le-au îngropat, nu?

Cu promisiunea că, dacă scapă cu viață, vor fi trimiși acasă, 12 băieți, toți sub 20 de ani, toți deja cu amara experiență a unei confruntări din care probabil n-au înțeles mare lucru, sunt obligați să scormonească prin nisip, ore în șir, în căutarea dispozitivelor explozibile – de multe ori, se învață din greșeli, doar că greșelile pot fi fatale. Ca să nu existe dubii, cel care are grijă de ei, sergentul danez Rassmussen le spune clar că-l doare undeva de soarta lor. Înfometați, înjurați și bătuți de localnici și militari, singurul lucru care îi face să meargă înainte e visul de a se întoarce acasă, unde, în închipuirea lor, evident, mama îi așteaptă cu cremvurștii aburind pe masă.

Manipulativ sentimental (fără să exagereze), preferând realismul spectaculosului (ceea ce nu înseamnă că nu are suspans), un film emoționant despre absurdul războiului, despre speranță și prietenie. 


We know both the art of matching people and the science of technology.

Staffing done right: +250 tech specialists and a 95% retention rate. See our current job openings!

Scris de Stefan | Friday, 05.08.2016 17:21 Cronica de film

National Cinematografic