Flight – Nu încercaţi asta acasă!

Fiindcă nu sunt convins că merge la orişicare. Auzi tu, să te dregi cu liniuţe după o noapte de beţie atroce (combinată şi cu ceva tăvăleală) şi pe urmă să pilotezi un avion în avarie ca şi cum ai fi pe pleisteişăn?! Care crezi că te ţin balamalele?

Eroul nostru însă e plin de resurse din acest pdv. La o vârstă la care alţii îşi dau nepoţeii în leagăn şi schimbă reţete de vişinată cu vecinii, Whip Whitaker (Denzel Washington) are metabolismul unui viking adolescent. Ca să-i meargă din plin la serviciu, îşi face de cap toată noaptea – aşa, ca-ntre colegi – c-o stewardesă clasa I (care-şi fâţâie funduleţul latin şi gol prin faţa camerei câteva minute bune, să ne facă nouă în ciudă), mai ia o gură de bere, trage din ţigare, îşi pune ex-nevasta la punct prin telefon, că-i o scârbă numa’ după bani, mai ia o gură de bere, inspiră nişte praf şi e ca nou. Ba nu, mint. În avion, mai rade câteva sticluţe de votcă. Acum, da, e în vigoare maximă.

Dar mâna divină nu întârzie să se abată, cum îi place ei, adică fără ştii sigur ce-a dat peste tine, că, fără întrebări şi frământări, geaba ţi-o iei. Avionul face buba pe tura lui WW şi o fi el băiatu’ lu’ Superman şi salvează hardughia şi 96 de suflete din 102, că nu iese (doar) cu bannere „We love you” şi cu vânătoare de autografe, aşa cum ar fi normal. Dimpotrivă, lucrurile se complică urâţel – tot îi ies vorbe pe la colţuri că s-a pilit, că era prăfuit rău etc. E erou şi nu e. Cu nişte anchetatori pe urme, lui WW până şi whisky-ul îi rămâne în gât. Discuţiile din jurul lui alunecă într-un mod ciudat spre destin, predestinare, Cel de Sus, boală, viaţă-moarte şi alte topice care-l plictisesc profund iar, la un moment dat, chiar i se întâmplă ceva care ar putea fi interpretat ca un semn (bună chestie pentru climax, mi-a plăcut).

De departe, dacă nu cel mai interesant, cu siguranţă cel mai complex personaj din ultima vreme, contradictoriu fără să deruteze, cu c…e mari până la capăt, chiar şi în momentele de slăbiciune, WW e o combinaţie unică de erou şi antierou, şi, întocmai unui portret care prinde viaţă sub ochii tăi, ar fi incomplet fără ultima tuşă din final, decisivă. Iar de Denzel ce să mai spun… Magie face băiatu’ ăsta pe ecran.

Mai mult dramă decât thriller (nu vă luaţi după trailer), fără s-o dea însă în lacrimogene sau să filozofeze de dragul filozofării, filmul îşi permite mici momente hazlii, inserate cu mare grijă, să nu iasă cacofonii. Cu cât mă gândesc mai mult la el, cu atât îi găsesc mai multe calităţi. Poate un pic prea tehnic pentru categoria din care face parte, după gustul meu.

Notă: 9