Frozen – Pârjol pe suflet, nu alta!

Frozen – Pârjol pe suflet, nu alta!

Să plângă țurțurii cu sughițuri, să se transforme crivățu-n alizeu de emoție! Că, iaca, avem iar iubire Disney, ca odinioară, cu „magia” aferentă, cu cântecele delicios-naive, cu idealurile neîntinabile.

După Tangled (probabil, cel mai bun desen animat occidental din ultimii ani), Disney dă din nou lovitura, tot cu ceva bazat pe nemuritoare adaptat cu pricepere, care face abstracție de noile tendințe, dar, în același timp, scapă de eticheta de „retro”.

Avem o soră obișnuită (Anna) și o soră paranormală (Elsa), care nu-și poate controla (crescândele-i) puteri frigorifere: face niște minunății geometrice din gheață în jur, dar și pune în pericol viețile celorlalți, în special pe cea a surorii mai mici, de care e foarte atașată. Astfel că cele două sunt despărțite și nu se vor vedea până în momentul în care Elsa trebuie să preia frâiele regatului. (Felul în care Anna îi cântă pe la uși sorei mai mari în speranța că vor ieși la făcut oameni de zăpadă înmoaie inimi de criminali în serie.)

Scoasă la înaintare, evident că Elsa o face lată (= înghețată) și, mai mult înspăimântată de ce-i capabilă decât de protestele invitaților, se retrage pe înălțimi, cu un „f…ck ‘em all” nietzscheean în suflet. Amărâtă, Anna pornește în căutarea surorii, ei alăturându-i-se Kristoff, ușor țărănoi, și mascota filmului, omul-de-zăpadă Olaf, care visează la… plaje însorite și se dezmembrează și reasamblează în fel și chip. La asta se mai adaugă cei mai drăgălași trolli din ultima vreme.

Vor fi ceva obstacole și chiar și o răsturnare de situație. Ce-i drept, nici acțiunea și nici situațiile amuzante (comparativ cu ce suntem obișnuiți) nu sunt puncte forte. În schimb, caracterele personajelor au timp să se dezvolte, iar momentele de vârf își fructifică din plin potențialul dramatic.

Copiii o să-l adore. Adulții o să-și amintească de filmele copilăriei.

nota_9Notă: 9

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult