fusi-poster.jpg Din țara lui Björk, iată vine o dramă blândă cu un fel de sfânt, pe jumătate înțeles, pe jumătate ne-.

Mie, afișul cu tot cu subtitlu („Un munte de virginitate”) îmi inspira un slasher grotesc bazat pe frustrări sexuale, cu accente comice. Dar eroul nostru de (pe puțin) 200 kg n-ar face rău nici măcar unui funcționar al Poștei, iar frustrările, dacă are, le ține pentru el. Momentele cu haz sunt unul-două: când vezi huidumă de bărbat că se retrage sfios de la ușă când își dă seama că înăuntru mă-sa e trebăluită iepurește pe la spate și se duce în curte să se joace cu mașinuța teleghidată abia scoasă din cutie – aur.

So, Fúsi locuiește cu maică-sa și... cu amantul ăsteia, un șmecher sărit bine de 60, pe cât de alb în cap, pe atât de „verde” acolo unde contează, care l-ar cam vrea afară din apartament pe „micuț”. Așa că i-o „înscenează” lui Fúsi la modul că-l trimite la dansuri... country. Acolo, uriașul nostru virgin o întâlnește pe Söfn, o trecuțică urâțică, care o să-i cam întoarcă lumea pe dos. De unde singura lui preocupare era să scape de răutățile colegilor de serviciu și să reconstruiască, pe machetă, o bătălie-epică din Al doilea război mondial, Fúsi cel încet la minte se vede într-o relație deloc zbuciumată, însă suficient de complicată ca să-l scoată din ale lui: o situație de fish-out-of-water cu savoare mai degrabă melancolică (nordici, na), cu momente de încărcătură emoțională țesute în jurul unui dialog banal, dar de o certă sinceritate.

Fúsi nu e un film care să atingă paradoxuri ale comunicării interumane sau obositoarea – deja – problemă a (crizei) identității/-ilor, cu jocurile speculare eu-ceilalți. Da, la un moment dat, s-ar putea crede că se deschide o direcție: faptul că e virgin e perceput de unii ca un fel de perversitate, apoi, suspiciunile care planează asupra lui atunci când zăbovește prea mult în compania unei năpârstoace de 5-6 ani, dar nimic nu ia amploare. Din fericire.

Este, aș zice, un coming of age, un film al maturizării (târzii), cu revelațiile și amărăciunile obișnuite, cu soluția desprinderii mai mult sau mai puțin dureroase de trecut. The big boy al nostru lucrează la încărcări-descărcări pe aeroport, dar nici măcar n-a visat să ia vreodată avionul spre vreo destinație mai mult sau mai puțin exotică. „Evadările” lui sunt mai „prozaice” și, în același timp, mai concrete, tactile: a se vedea momentele în care, cu răbdare supraomenească, își pictează mașinuțele de armată pentru a se potrivi în bătălia reprodusă pe machetă. Însă, odată cu întâlnirea cu Söfn, se prefigurează o posibilă excursie în Egipt (nu întâmplător, locul unde avusese loc lupta din WWII). Scenariul și regia au însă înțelepciunea de a nu-ți face niciodată cu ochiul: vezi c-avem simboluri, laitmotive etc.

Dincolo de o anumită aură enigmatică (arhetipal, Fúsi poate fi străinul care îți intră în viață pentru a-i da un spot concentrat de lumină și a dispărea mai devreme sau mai târziu), ai de-a face cu un personaj fain, cu care ți-ar plăcea să stai la o bere, chiar dacă ai vorbi mai mult tu.

Notă: 8.5

nota_85.jpg

Scris de Stefan | Wednesday, 30.03.2016 16:21 Cronica de film

National Cinematografic