Girl Most Likely – Familia disfuncţională, nucleul de bază al comediei

Girl Most Likely – Familia disfuncţională, nucleul de bază al comediei

Şi ce mai familie are Imogene: o mamă măritată cu ruleta, care face noaptea spanking cu boyfriendu’, un frate retard obsedat de crabi, inventator al unei carapace bulletproof şi orice-vreţi-voi-proof (că-i şi metaforă acolo, capisci?) şi ea însăşi, poamă de femeie trecută de… hm, că nu-şi zice vârsta, deşi are, uşor şleampătă, fostă stea pe firmamentul dramaturgiei, acum părăsită de iubit, de toţi şi dată afară de la slujbă. Mai nou află că deţine şi un tată şi porneşte în căutarea lui îmbrăcată în pijamale, nu înainte de a fura din librărie o carte scrisă de acesta. (Plăcut faza.)

Dar să începem cu începutul. Lăsată baltă de iubit, Imogene recurge la clasica înscenare a sinuciderii, cu epilatul din prealabil şi cu bileţelul de adio – o capodoperă, conform psihiatrului sub supravegherea căruia ajunge. Acesta, inconştient (nu freudian, ci din ăla cras), o cheamă pe mă-sa lu’ Imogene, s-o ia acasă. Fază ce pare s-o supere pe tipă mai tare decât că au dat-o afară de la serviciu. E şi normal, având în vedere că se va trezi într-o parcare de cazinou, doar în cămaşa de spital. Şi nepieptănată.

Zelda (care e mai sexy decât fii-sa) o aduce pe Imogene în New Jersey (un fel de „la ţară”, am înţeles), în casa unde a copilărit. Aici e întâmpinată de ciudatul de fraxu, de un băeţaş care-şi câştigă existenţa cântând şi dansând piesele Backstreet Boys şi amantu’ lu’ mă-sa, un ţăcănit care se crede (sau doar se preface că se crede) agent CIA (interpretat de Matt Dillon).

Imo (îi şade mai bine cu numele prescurtat, că dă apă la şoricei din belşug) tot încearcă să evadeze şi să revină în lumea bună, dar nu prea-i reuşeşte. Se agaţă de duşmancele de prietene – wrong move, cum ne învaţă însăşi viaţa.

După care brusc totul e bine. Obstacolele se dau politicoase din calea damei, lăsând-o să câştige partida. Mmmmnu e bine. Şi nici că, la nivelul macro sau cel de adâncime nu se întâmplă mare lucru nu e bine. Ne-am cam obişnuit cu lecţii şi aşteptăm să tragem învăţături. Din GML nu prea ai ce…

Dar, unde pierde în profunzime, filmul câştigă la suprafaţă. Situaţiile particulare, relaţiile dintre personaje, dialogurile (cu răsturnări de perspectivă abile), scrise şi jucate cu energie şi entuziasm, sunt printre cele mai bune pe care le-am văzut în ultimele comedii. Şi, cel mai important (şi greu de realizat): pe alocuri, respiră autenticitate. O anumită categorie de spectatoare (intelectuale, 30+) îl va găsi, cred eu, adorabil. (Când o să audă şi un pic de Bon Jovi…)

nota_8Notă: 8

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult