Gone – Buffalo Bill is back!!!

…Mai nasol e că s-a senilizat. Odiosul din Tăcerea mieilor, care îşi ţinea victimele într-un puţ ca să le jupoaie la un moment dat pentru a-şi face hăinuţe drăguţe, a devenit un amărât de killer frustrat. Producţia a scăzut drastic, iar din vechile obiceiuri n-a mai rămas decât sechestratul gagicilor într-o groapă de forma puţului, undeva hăt într-o pădure neumblată. Nu mai ştie care e rostul lui pe lume, iar noi nici atât.

Să zicem că o gagică (Jill, livrată de Amanda Seyfried) i-a tras ţeapă şi n-a stat să… Da’ chiar, să ce? Am înţeles că o omora până la urmă, dar e cam greu să crezi că asta e tot. Or, băiatu’ nu vrea să ne spună ce şi cum.

Aşa scăpată cum e, Jill face un sejur la psihuşkă, îşi revine exact cât să nu ştii dacă delirează sau nu, dacă a fost sau n-a fost kidnăpire şi tentativă etc. Se mută cu soră-sa şi aşteaptă. Că are ea aşa, un feeling că bau-bau n-a renunţat la ea. Şi, ce să vezi? Hop, dispare soră-sa. Fuguţa la poliţie. Ăştia, la început fac pe plictisiţii, ca apoi să se enerveze la ea, că cică nu se există niciun criminal şi că soră-sa e prin vecini.

Sătulă să fie luată de dilimacă, cu un pistol în geantă şi cu figuri de jiu jitsu în cap, Jill îşi trage propria anchetă, care bate la fund cu ruşine ancheta mai veche a poliţailor. Şi încep, nenică, să vină clue-urile la ea, cuminţele, spălăţele, aranjate cu gust, nici nu trebuie să le facă semn, că vin ele, disperate să le bage în seamă.(Cea mai preţioasă informaţie obţinută fiind de la un vecin, care-i zice că ăl de-l caută ea are, aşa, nişte ochi de violator. Gizzz…) Poliţiştii nu se lasă nici ei: se îndârjesc s-o găsească pe amărâtă, chipurile e dengerăuz.

Chestia cu clue-urile mură-n gură e prima care m-a făcut să ridic sprânceana. Apoi, au venit torente, torente…

De exemplu… Motivaţiile. Pe Buffalo redivivus îl înţeleg: criza mondială, penurie de inspiraţie, OK. Dar să ne uităm în tabăra adversă. De ce li s-a pus vigilenţilor sirena pe biata Jill?! Doar fiindcă e pe pastile şi are un amărât de pistol? Come on! Asta-i fază de Police Academy (filmul)… (Bineînţeles, fac pe prostu’, că de fapt e vorba că tre să-i pună şi ăsteia cineva beţe în roate şi, cică, să ne facă să credem că e opera piticilor. Of…)

Sub bagheta lui Heitor Dhalia, unii dintre actori se comportă de parcă au primit script-urile doar cu replicile lor – aşa, de experiment. Wes Bentley (aci, poliţistul Peter Hood) are un aer ultramisterios, despre care bănuieşti la început că are legătură directă cu toată treaba, apoi îţi spui că e o pistă falsă şi aştepţi să-ţi întoarcă pe dos viziunea, ca, în cele din urmă să-ţi dai seama că actingul lui sumbru a fost din alt film. Dacă-l tăiau pur şi simplu pe Hood din scenariu ce se întâmpla? Nu se făcea gaură-n film, cu siguranţă. La fel cum nu se făcea dacă o scoteau pe mama-cu-intenţii-bune-şi-îngrijorată, care cooperează o secvenţă cu poliţiştii.

Şi, în general, poliţiştii au o atitudine de zici că acu’ acu’ îşi jupoaie skinu’ de pe mecle şi de fapt sunt nişte alienşi cotropitori, mână în mână cu bestia ucigaşă. Domnu’ regizor a sărit calul urât de tot. Sau să-i fi spus producătorul că e vorba de un mistery thriller? Că nu e…

Amanda Seyfried (Jill), fosta Scufiţă (Red Riding Hood, 2011), îşi mai dovedeşte încă o dată profesionalismul, ducându-şi cu seriozitate rolul până la capăt. Pentru ea, şi numai pentru ea, dăm o notă de trecere.