goosebumps_poster.jpg Că uite ce lucruri minunate pot să iasă din ele: extratereștri care vă îngheață, pitici de grădină gata să vă căsăpească cu târnăcoapele, un, apetisant la prima vedere, jeleu uriaș, cunoscut sub numele de Monstrul care i-a mâncat pe toți. Numa’ bunătăți! 

Dacă încă n-ați dat play la trailer, vă zic eu care vă va fi primul gând: jeeezz, ăsta e copie după Jumanji. De fapt, tot ce au în comun complexul fantasy din 95 și acest horror pentru copii este ideea de obiect-portal prin/ în/ din care ies/ intră ființe fantastice și buclucașe, puse pe distrus lumea noastră cumsecade. Evident, reprezentată de un idilic, mic orășel și/sau de suburbie spielbergiană. 

Goosebumps se oprește într-un astfel loc cu o mamă și băiatul ei, veniți din hărmălaia N.Y-ului – pe care, normal, adolescentul o preferă, pretext pentru usturătoare ironii din partea lui la adresa naivului optimism al mamei (unde aveai așa grădină mare acolo?). Cu acest inofensiv clișeu, cu coloana sonoră – infantil „creepy” – încă din generic și cu faptul că se trece direct, fără fasoane, la descoperirea familiei ciudate-și-cu-secrete de alături,  ești avertizat din capul locului de parametrii în care se va desfășura totul. Dacă, odată avertizat, accepți să intri în această simpatică, inofensivă și fără pretenții lume, o să mănânci aventură pe popcorn. 

Seria de cărți cu același titlu de la care pornește filmul (și un serial din anii ’90) are zeci de volume, autorul ei, R.L.Stine, fiind un ultraprolific (cât redactez eu articolul, tipul scrie ultima treime dintr-un nou volum): cantitate în detrimentul calității. Cumva, însă, la limită, așa rudimentar, e citibil. (Îți ia o după-amiază la plajă să parcurgi două bucăți.) Copiii, dintre cei care nu se dau în vânt după „realism”, atmosferă elaborată și metafore istețe, n-au cum să nu-l placă. 

La fel și filmul ăsta, unde se adună o tonă de monștri din toată colecția: cum ați ghicit, nu e adaptare după vreuna dintre cărți, ci pornește de la întreaga serie. Premisa fiind una simplă: manuscrisele cărților țin ferecate în ele (precum lampa lui Aladin pe fiorosul duh) monștri care odinioară au fost zămisliți direct din imaginația lui Stine, precum aquastorii lui Paracelsus, și tare ar vrea să iasă. Și, în urma unui accident implicând niște adolescenți „inconștienți” (noul-venit Zach și colegul lui, Champ, cărora li se alătură fiica proprietarului manuscriselor), „nenorocirea” se produce și este alimentată de unul dintre personaje ivit dintre pagini, păpușa-psihopată Slappy („you made Slapyy very unhappy”), care devine capul răutăților și dirijorul micii apocalipse. 

Ar fi multe de spus/ speculat pe ideea de creație/ identitate a creației/ cu creația, dar ar însemna să stric una dintre surprize. Tot ce pot spune e că tatăl fetei, mr. Shivers (Jack Black), știa de primejdie și are și soluții pentru rezolvarea problemei (care, normal, vor deveni inutile, pentru a se găsi altele etc.). Asta, în rarele momente de răgaz, fiindcă, așa cum vă așteptați, e multă multă fugăreală din calea prădătorilor din lumea paralelă a fanteziei horror, fiecare cu specificul, armele și apetența lui, uneori fără cine știe ce individualitate, alteori cu o prezență scenică demențială – precum vârcolacul îmbrăcat ca un... boxer pe ring. Totul presărat cu bancuri, unele plat-inofensive, altele surprinzător de bune – mai ales că trebuie să alegi cu grijă ingredientele, să placă și adulților, dar să nici nu rănească sensibilitatea celor mici. (Polițista începătoare și zeloasă care când aude termenul „audiofil” e revoltată și vrea să scoată pistolul? Aur.) 

Nu în ultimul rând, (auto)ironii și referințe simpatice: comparația Stephen King-R.L.Stine (un mic duel în care câștigă, în cele din urmă, și unul și celălalt), o scenă în care Jack Black (care l-a jucat pe Gulliver în 2010) e legat de pitici etc. 

Departe de a fi o capodoperă, G are calități care surmontează dificultățile canonului foarte strict, principala fiind echilibrul raportat la interesele categoriilor de vârstă. Alert, thrilling, amuzant, cu un scenariu cumințel dar corect, cu scene în care se picură doza necesară de emoție (tată-fiică, adolescent-adolescentă), e unul dintre cele mai reușite family movies din ultima vreme. 


Notă: 8 

nota_8.jpg

Scris de Stefan | Thursday, 12.11.2015 16:10 Cronica de film

National Cinematografic