green_book_movie_poster.jpg For old times’ sake, vremurile când se făceau comedii bune, precum Green Book. Fiindcă GB e frumos nu doar fiindcă acțiunea se petrece în anii de glorie ai lui Billy Wilder, în care ați putea spune că lumea era foarte diferită (tocmai pentru că așa apare în filmele din epocă), ci și pentru că cei care l-au făcut par să creadă cu adevărat că încă se mai pot face comedii cu structură și dialoguri „clasice”, fără cârlige în realitatea imediată („teme arzătoare”) și fără să forțeze prin glume de prost gust. Și, esențial: fără să dea impresia de manierism. 

Orice s-ar spune, oricât s-ar specula pe marginea tematicii rasismului din film, GB nu-și propune încă o poveste („revelatoare” sau din vreo nouă perspectivă) despre rasism. Practic, nu aduce nimic nou – în niciun caz publicului american, care cu siguranță știe că în anii ’60, negrii încă aveau WC-uri publice și localuri separate. Căruia poate să-i fi scăpat/să fi uitat faptul că exista un ghid, cel care dă titlul filmului, (The Negro Motorist) Green Book, scris special pentru „negroes”, pentru ca aceștia să evite sau să știe cum să se comporte în locurile unde trolii albi de abia așteptau să le dea o lecție (mai spre sudul SUA, v-ați prins). 

Nu e, cu atât mai puțin un film biografic, pentru că da, se inspiră din viața geniului de culoare care a fost Don Shirley, dar e departe de o redare fidelă a faptelor. Rămâne deci, o comedie bună (care putea fi și mai bună, zic imediat de ce), cu câte un strop de amărăciune, bineînțeles. Dar îndrăznesc să cred că filmul vrea să spună că poate a venit timpul să trecem peste. Lecția a fost învățată – să o tot reiei ar putea la un moment dat să nască reacții adverse, fiindcă am mai învățat și că ideologiile (chiar și cele care au pornit de la idei bune și generoase) devin suspecte. Žižek a spus-o în felul lui, scandalos: când vom putea face bancuri despre o categorie de discriminați, iar aceștia să râdă, sincer, cu noi, atunci putem spune că discriminarea a luat sfârșit cu adevărat. Banalizat și ridiculizat, răul a fost învins. Încă n-am ajuns la nivelul ăla – să-i spunem „sofisticat”. Dar putem avea un film despre rasism la care să râdem (nu să ne hăhăim) și să plecăm cu un zâmbet în suflet, în niciun caz cu inima grea, nici de revoltă, nici de vreun cine știe ce sentiment de culpabilitate (fiindcă dacă n-ar fi muncit negrii la trestia-de-zahăr, astfel încât să scadă prețul zahărului, strămoșii noștri n-ar fi avut nici de un ceai îndulcit). Acum zece ani, un astfel de film încă ar fi părut ipocrit sau, în cel mai bun caz, „nerealist”. 

Acțiunea are loc la un an înainte să fie asasinat JFK. Personajul principal, Tony „Buză” (un Viggo Mortensen foarte diferit de cum era ca Aragorn, de exemplu), un șmecheraș macaronar bătrâior care preferă să aburească decât să dea cu pumnul (dar o face și pe asta dacă e necesar), care îți lasă o senzație fizică, dacă vreți, de cât de ignorant și incult e, dar mândru c-a absolvit școala-vieții, care are prejudecăți rasiale obișnuite în epocă (paharul folosit de un negru e bun de aruncat), e forțat de împrejurări să intre în slujba unui pianist de culoare, dr. Don Shirley, să-l ducă cu mașina și să facă pe bodyguardul la nevoie. Cum e și normal, Don e exact opusul: negru, distins, cultivat, rafinat, mai degrabă tăcut, cinstit etc. etc. Fac un cuplu extrem de convenabil pentru niște scenariști, ceea ce e și o capcană, de fapt. Tentația de a băncui și de a căuta situații din ce în ce mai „tari” e mare. Din fericire, ai noștri se temperează: filmul are stil, clar. E gândit și răzgândit, îmi și pot imagina câte drafturi au fost ca să iasă așa: simplu, clar, amuzant, fără excese. Totuși, pe alocuri se întâmplă să ai senzația că e demonstrativ, faptul că urmărește o idee devine evident. Dacă ar fi încercat măcar un subplot... 

Mahershala Ali tocmai a luat pe rolul ăsta cel de-al doilea Oscar pentru rol secundar. N-am apucat să văd celelalte filme cu actori nominalizați la categoria respectivă, așa că n-am cu ce să compar, dar da, Ali mi-a plăcut. El și Mortensen fac un cuplu simpatic, într-o poveste simplă, dar din care răzbate sinceritate. 

Notă: 8

nota_8.jpg

Review endorsed by Arnia Software, the leading software outsourcing company in Romania, specialized in delivering Banking Software Development Services.

Scris de Stefan | Tuesday, 26.02.2019 14:59 Cronica de film

National Cinematografic