Grimsby (2016) – Sex-surpriză cu elefanți

Grimsby (2016) – Sex-surpriză cu elefanți

Mai precis, de la elefanți: eroii din Grimsby, frații Butcher, ascunși în (pardon) vaginul unei elefănțici, au parte de gingășii greu de reprodus în (vorba Ratonului) „vocabulistica” noastră. Și, dacă nu și-o trag singuri (vârându-și petarde între părțile moi), o comit între ei, mai de voie, mai de nevoie, mai cu consimțământ, mai fără, făcându-i să crape de invidie pe gemenii din Meteorii lui Tournier.

Ce e clar e că numai mintea lui Sacha Baron Cohen putea să conceapă asemenea „delicii”. Din păcate, cam singurele chestii care-i poartă marca în acest film sunt cele menționate mai sus și încă alte câteva, acolo unde political correctness-ul n-a încasat-o suficient până acum. Restul e doar o altă parodie la spy movies. Să detaliem.

Nobby Butcher (Cohen), șomer, microbist, amator de suprasupraponderale și cu un sistem educațional „inedit” (pe sugar îl delectează cu South Park), are un cult pentru fratele său, de care a fost despărțit în copilărie: una dintre camere, împănată cu fotografii și obiecte personale, încă își așteaptă posesorul de drept. Una dintre fazele cu adevărat drăguțe: copiii (11!) protestează că locuiesc înghesuiți, iar el le ține – a câta oară? – discursul din care reiese venerația pentru cel dispărut. Care, de fapt, acum, e ditamai spionul, cu skill-uri de Bond și Ethan Hunt (de la primul, în varianta Craig, preia moaca deadpan). În secvența introductivă a personajului, un shooter din unghiul de vedere al lui Sebastian Butcher (Mark Strong), dacă ai clipit o dată, ai pierdut două victime căsăpite, ai clipit de două ori, ai scăpat o explozie, atât e de rapid. O acțiune căreia, oricât de clișeu sună, n-ai cum să-i spui altcumva decât explozivă. Și care revine de câteva ori, de data asta, implicându-l și pe Nobby (că, evident, frații s-au regăsit).

Care Nobby… umblă în șlapi. Chiar și un astfel de amănunt, „insignifiant”, e o bilă albă în plus pentru personaj: cu perciunii ăia de pe vremea lui John Lennon, cu tricoul de suporter, rânjetul naiv-viclean și filozofia de viață a unui king of the hill ponderat de soartă, Nobby is f…cking awesome.

La fel sunt și ceilalți concitadini ai lui, locuitorii din Grimsby (despre care se zice că e frate cu Cernobîlul!), „pleava”, burtoșii cu minți de copii și copiii cu minți diabolice (unul îi face praf pe niște black ops cu o bilă într-un prezervativ). Doar că, la un moment dat dispar, iar revenirea lor, grăbită, nu mai are nimic convingător. Din clipa în care a părăsit Grimsby-ul, acțiunea își pierde puterile magice. Ce înseamnă dezrădăcinarea, dom’le…

Nici măcar „excursia” în Africa de Sud (pe modelul exotismelor din Bond și Mission Impossible) nu ne consolează. Mbine, să zicem că violul în grup de la elefanți ne mai descrețește frunțile, deși doar fiindcă e vorba de Cohen. Da, evident, fratele lui Nobby, dur-cinic-calculat, are rol de catalizator al poantelor, dar mă îndoiesc că Strong era cea mai bună variantă (Craig ar fi fost infinit mai bun, dar ar fi fost și culmea să-l pună tocmai pe el).

Nu poți să ceri de la o comedie de factura asta vreun plot original, pași atent calculați, răsturnări de situație neprevăzute și suspans, dar ce fac băieții aici e bătaie de joc: departe de a fi vreo deconstrucție a filmului cu spioni, este doar ceva neverosimil, complicat, dezlânat și cu mari găuri. The bad guys sunt palizi, iar „obligatoriul” asasin-psihopat e mai degrabă o absență. Și: dacă faci mișto de clișee, evită să cazi tu în altele.

De ce au plecat din Grimsby? Simon Pegg și Nick Frost n-ar fi făcut greșeala asta.

Notă: 6

nota_6.jpg

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult