Guardians of the Galaxy – De la Terra pân’ la Ursa, tot E.T-ul plânsu-ni-s-a!

Guardians of the Galaxy – De la Terra pân’ la Ursa, tot E.T-ul plânsu-ni-s-a!

…Că nu s-or așteptat de la Marvel la așa gașcă de derbedei prost-crescuți, cică pe post de eroi. Mă credeți sau nu, unul dintre ei, mai precis un raton al naibii de zici c-are rabie, își potrivește cu gheruța combinezonu’ în zona aia, rușinoasă (și în slo mo, pfiii…)

Să-i luăm pe rând, începând cu „căpitanul”… Peter Quill, singurul cât de cât uman, ține să i se spună Star-Lord, deși e doar un culegător de artefacte valoroase (un fel de Indiana Jones, doar că nu le dă, pe mărunței, vreunui muzeu, întru luminarea generațiilor următoare de învățăcei, ci le vinde pe „bani” adevărați). Peter a fost răpit de extratereștrii lui Yondu în ’88, pe când era un puștiulică, în urma unui episod foarte trist, și, de fapt, se presupune că lucrează pentru acesta. Doar că îl mănâncă să dea o țeapă, mai ales când își dă seama că globul cules de pe Morag e ceva mai prețios decât își închipuia.

Biluța intră și în vizorul altor haimanale: Gamora (Zoe Saldana), crescută de răul răilor Thanos, verde la chip dar cu niște forme de înverzesc alte tipe de ciudă, Drax, o huidumă setoasă de răzbunare, care nu înțelege metaforele (gen, dacă îi spui că e prost de bubuie, e în stare să explodeze, la propriu), și tandemul Rocket-Groot. Rocket e – toată lumea zice că e – raton (mai e numit, umilitor, „rozătoare” și chiar „hamster”), dar el însuși are probleme de identitate serioase și, drept consecință, și mai mari probleme de anger management. Tovarășul său Groot, un… copac, are o singură – și foarte convingătoare replică – „I am Groot” (grăită de Vin Diesel). Cum se exprimă Rocket: asta e toată „vocabulistica” lui. În schimb, e fatal dacă pune creanga pe tine. (Pe lângă asta, e subiectul unor gimmicks excepționale, cum e faza cu licuricii născuți din combustia spontană.)

Cum ziceam, globul este altceva decât pare a fi și toată lumea începe să se vânzolească după el. Picați toți cinci într-o închisoare, cei de mai sus sunt obligați să facă echipă. Pe urmele lor se află nu numai Yondu cel țepuit, dar și Ronan, trimis de Thanos. Nu prea e timp de gândit, dar, în schimb, e timp să se asculte muzică din anii 70-80 la… walkman. Și se adeverește ce spunea filozoful antic Lucian, că dansul stă la baza tuturor lucrurilor: infantilul Peter aduce cu el în peisajul extraterestru mișcări stupefiante pentru vrăjmași și, ca atare, dezarmante.

Situațiile sunt pătrunse de umor ca blatul de tort de suc (nu ca în alte producții de gen, unde momentele comice sunt doar de detensionare și/ sau umplutură). (Dar, atenție, nu e în niciun caz, vorba de umor de hăhăială.) Printre scenele mele preferate e cea în care gagicarul Quill se dă la Gamora cu ajutorul walkaman-ului (ca șmecherașii din anii 80 cu câte o gagică când nu erau părinții acasă), iar tipa îi țipă că n-o să se lase pradă „vrăjii sale pelviene”. Maxim.

Ca să nu ne întindem… Poate scenariul e un pic prea încărcat, chestie justificabilă de formatul space opera. Dar… GoG are cele mai faine personaje Marvel (printre ele, și cele întruchipate de Benicio del Toro și Glenn Close), față de care eroii gen Captain America parcă au un băț în… vorba aia. Cele mai (din ce știu) spirituale, funny și – pe alocuri – touchy dialoguri furnizate de sus-numita companie (la egalitate cu Hellboy-ul de la Dark Horse Comics). Cele mai tari gadgeturi (incluzând o săgeată condusă de fluierat). Cele mai spectaculoase/ frumoase decoruri și efecte din ultima vreme: CGI-ul își are rațiunea lui de a fi 100%. Sunt multe minunății, mai mult sau mai puțin evidente, pe care o să am plăcerea să le redescopăr cât de curând.

La finalul filmului, suntem anunțați că derbedeii se vor întoarce. Good. Galaxia e pe mâini (gheruțe, crengi) bune.

Blockbuster-ul anului (până acum)? După părerea mea, da.

Notă: 9.5

nota_95.jpg

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult