hacksaw-ridge-poster.jpgȘi nepoții nepoților lor, să plângă mardeiașii de să se scuture lanțurile de aur pe piept, să vină cămătarii cu cadouri (nu cu portocale) la datornici, să-l ierte TNR pe Ponta! (Ultima e o glumă, evident.) 

Că așa personaj cu așa poveste (real de reală) rar s-a mai văzut. Să fii tu flăcău întreg la minte și la trup, american înconjurat de japonezi puși pe slaughtereală, și să nu iei tu o pușcă, un cuțit, măcar centura de la pantaloni, să te aperi! Pfff... 

Desmond Doss este acest unic: un obiector de conștiință (definiție: care nu vrea armată), dar un obiector special, că vrea armată, doar să nu atingă armă. E acolo să facă pe medicul, să-i ajute pe răniți. Tocmai fuse Pearl Harbor, fratele lui s-a înrolat și el, băieți din cartier deja au flori la morminte, deci nu poate să stea cu mâinile în sân. Cum armata nu e chiar academie de științe umaniste, ce vrea, ce spune și ce face pifanul e înțeles aiurea de ceilalți, printre care sergent Howell (acest Vince Vaughn așa de aplicat pe rol). Așa că, înainte să înceapă bătăliciunea, fiecare îi face viața amară după cum îl taie imaginația cazonă. Doss (zis și Știulete, din cauză că-i firav) se ține tare pe poziții și, când ajung față-n față cu japonezii, le dă colegilor peste cap noțiunea de eroism. Așa plăpând cum e, cară huidume de soldați răniți, strecurându-se prin locurile cele mai periculoase. Mel Gibson ne-a demonstrat în Apocalypto că știe să regizeze excelent un de-a-v-ați-ascunselea și urmărire: ne-am fi dorit să insiste mai mult pe partitura asta și în HR, eventual în detrimentul unei povești a originilor inutil de lungi și, pe alocuri neconvingătoare. (Scenaristul de aici a scris și The Water Diviner și asta se vede la fiecare rând: poate ar trebui să se reprofileze.) 

Da, e bine să știm că Desmond are tată veteran blazat alcoolic abuziv, că merge la biserică mai ceva ca babele noastre și că are o mândruță, s-o pui la rană (că-i și asistentă medicală). Dar toate astea, inclusiv episoade din copilărie (ca să vedem cum a devenit el dintr-un puști „normal” într-unul pacifist), sunt spuse stângaci, fără pic de subtilitate (ca să nu fim răi, să zicem că ne cam violentează inteligența). Poate una-două faze avându-i în centru pe Doss și Bertha (adică logodnica, nu obuzierul cu același nume din WWI) au o scânteie acolo, în simplitatea lor, dar asta se datorează 90% castingului. (Apropo de casting, nu-ți poți stăpâni un zâmbet la faptul că Doss senior e jucat de Hugo Weaving, care nu va putea scăpa niciodată de asocierea lui cu Agent Smith din Matrix.) 

Scenariul încearcă, totuși, niște ritmeme: avem culmea pe care urcă Doss în copilărie și culmea pe care urcă în război, pe un perete abrupt de 90 de grade, la Hicksaw Ridge (felicitări că au dat filmului numele bătăliei, respectând modestia eroului). Acolo sus e infernul: obișnuit din Lethal Weapon cu explozii la minut, Gibson plusează până la limita neverosimilului (dacă ești chițibușar, te întrebi cu ajutorul căror forțe supranaturale supraviețuiește Doss cel-fără-armă și mereu expus, în timp ce camarazii cad fără număr). Pe mine unul nu mă deranjează, dimpotrivă. Pe lângă asta, mai e o chestie nostimă: la antrenamente, Desmond descoperă un mod original de a face nod la frânghia care se presupune că trebuie să-l salveze când va coborî înapoi de pe creastă. Frânghia lui are două bucle: fără să-și dea seama, a inventat o modalitate în care să se salveze pe sine în timp ce-l salvează și pe altul. Iată altruism exemplificat simbolic. Drăguț. 

În rest, nu e chiar la ce ne așteptam de la Gibson după 10 ani de la ultimul film regizat. Definitely, HR nu e dintre cele mai remarcabile filme de război. Dar, chiar și așa, merită văzut pentru partea a doua și, evident, pentru personaj. Aseară, la finalul avanpremierei, se ștergeau lacrimi, se aplauda.  

Dacă Andrew Garfield n-ar fi existat, el ar fi fost inventat pentru acest rol (n-am răbdare să gugălesc dacă a mai spus careva asta, deci îmi cer scuze anticipat dacă e așa). Pe lângă asemănarea fizică cu Doss cel real, lui Garfield îi reușește un portret care miroase a nominalizare la Oscar: credință, simplitate, modestie, candoare, un mod de a fi copilăros (dar nu infantil), curaj (fără fanatism), o trăire intensă (fără paroxisme). Banal spus: inspirațional. 


Notă: 8 

nota_8.jpg

Scris de Stefan | Wednesday, 02.11.2016 16:02 Cronica de film

National Cinematografic