Hanna – Haínă să-ţi fie inima!

Hanna – Haínă să-ţi fie inima!

Revoltător! Micuţa Hanna habar n-are că locuieşte în ţara lui Moş Crăciun şi, cu atât mai puţin, de avantajele unei astfel de coabitări. Tac-su, mare spion în retragere (forţată), are grijă să-i spună numa’ ce-l interesează: că tre să fie pregătită pentru întâlnirea cu vrăjitoarea cea rea.

În acest sens, o îndoctrinează cu poveşti vechi de două sute şi ceva de ani, gen Hänsel&Gretel, dintre care, fireşte, Hänsel este ea. Şi, în lipsă de o Gretel fraieră, care să se ofere voluntară în avangardă, Hanna n-are voie decât o încercare în faţa maşterei. A greşit = game’s over.

În fine, n-ar fi mari îngrijorări, că Hanna a fost asamblată ca să rezulte din ea a damn killing machine. Şi cam atât, din păcate… Visele ei se mărginesc la a afla ce înseamnă muzica. Despre care a citit din dicţionar. Aici e frumos, trebuie să recunosc. Simplu, dar frumos. (Tot) din păcate: tocmai asta nu interesează aproape pe nimeni, fi’ncă-ncepe bubuiala şi n-avem timp de frivolităţi. E greu să decizi dacă e sau nu naşpa, având în vedere că Hanna are totuşi şansa să audă „muzică”… O slujbă musulmană şi Spărgătorul de nuci în variantă psihopată, adică fluierată de un ambiguu sexual de o cruzime fără egal (dacă vreţi să preluaţi sintagma, va trebui s-o luaţi cu tot rimă).

Din toată chestia asta, scenariştii şi art director-ul sunt cei mai criminali. Primii croitoresc povestea într-atât încât mai avem puţin şi-o arătăm cu degetul ca în basmul cu hainele noi ale împăratului. E drept, se opresc la limitele decenţei: ştim că tac-su (interpretat de un Eric Bana cam tragic pentru mecla lui) a avut ceva de împărţit cu ză bici Marissa Wiegler, care… Să ne oprim. Ideea e că, până în final, mobilurile, motivaţiile plutesc în aer într-o vagă speranţă că ar putea fi ancorate în ceva. Că nu despre asta e vorba, îţi fac scenariştii cu ochiul. Dar despre ce?

It’s all about revenge. Greul de E-bana şi-a trimis pionul otrăvit să atace regina. Iar pionul se dovedeşte a fi o prinţesă pur sânge.

Numa’ că adolescenta pică la examenul de admitere în rândurile eroilor. Născută, ca Atena din capul lui Zeus, cu tot cu arme, războinică (veşnic) virgină, Hanna e doar o unealtă. N-are o conştiinţă, are numai străfulgerări (mai mult sau mai puţin veridice).

În ce-l priveşte pe art director… Filmul este crud (în toate sensurile, chiar dacă scenele de fight, în marea majoritate, sunt de nivelul unui film cu comisarul Moldovan). Ca şi în cazul scenariului, imaginea evită detaliile şi se supune unei goane după o idee care nu se mai arată. E şi asta o tehnică… Dacă filmul ăsta l-ar fi făcut ruşii în anii 90, ar fi fost un best. Multe lucruri îmi amintesc de pulp-ul rusesc (nu de foarte bună calitate, de altfel, dar vorbim în termeni de icon-uri aici). Îmi aminteşte de seria Brat, de pildă.

Nici action de mare precizie, nici dramă de mare altitudine, Hanna e pe undeva între. Oricum, frumoasă încercare… (Între noi fie vorba, Saoirse Ronan, cu un rol bunicel în The Lovely Bones, a scos din ea tot ce-a putut mai bun.)

nota_6Punctaj: 6.00 (sorry, dar Moş Crăciun e supărat pe voi, şi n-am nicio intenţie să mă pun rău cu el)

Premiu: lui Eric Bana, un antrenament cu băeţii din Rahova-Pantelimon din cauza următorului montaj, din care reiese clar că figuranţii au încercat să nu-l facă de râs:

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult