Hansel and Gretel: Witch Hunters – Vrem Inchiziţia înapoi!

Păi, se poate aşa ceva?! Să aibă mucoşii ăştia trebuinţă neabătută şi permanentă de moartea a zeci de vrăjitoare, aşa pur şi simplu, fără judecată, direct la beregată? Nu tu proces, nu tu o caznă acolo? Pffff…

Şi îi mai vezi şi uluiţi de-o uluire peste poate când află ei că există şi vrăjitoare bune, d-alea albe, cum le zice pe engleză. Dar, vorba ceea, vrăjitoarele bune ajung în rai, alea rele ajung unde vrea muşchii lu’ Hansel şi Gretel. Adică sub cizmele lor. Nişte copii traumatizaţi, H&G ăştia, ce să mai…

Cum de ajunseră ei în halul ăsta? Simplu: tata lor, cu complicitatea lu’ mama lor (nişte răi şi nişte fameni, sau nu?), îi lasă pe prichindei în codru, cică număraţi până la treij de ani şi începeţi să ne căutaţi. Dar ei încep să caute imediat şi dau peste casa de turtă dulce a vrăjitoarei. Pe care, drept mulţumită pentru ospitalitate, o execută în trei minute, fără multe discuţii. Să vază Grimm bros ce făcură din băbăreasa lor viclenică şi pusă pe şotii, s-ar răsuci ca burghiu’ la ei în ţintirim! Explică-le tu că-i horror, că degeaba!

Ideea e că orfelinii sunt daţi la gazetă şi devin celebri bounty hunters de cotoroanţe. Care toate-s urâte de zici că-s neveste de orci, cu excepţia la alea superioarele, cum e Muriel (damn, Famke Janssen, eşti măritată?). Şi e urgentă nevoie de ei, că dispar copchii, unul după altul, cică e sezonu’. Dar ei, nişte vajnici, fac fârfal printre măturătoare, fără să păţească nimicuţa, până dau ochii cu Muriel. Care nici asta nu poa’ să le facă cine ştie ce (deocamdată), că ei sunt mai speciali. Nu, n-au făcut casa de corecţie, au ei un destin al lor, o să vedeţi, nu stric surpriza.

Ca să dea complex, între timp, printre picioarele lor se încurcă un şerif – evident – antipatic (Peter Stormare), un papagal. Şi un fan – evident – băiat bun şi uşor cretin, care are toate articolele cu ei într-un album. Şi să nu uităm de trolu’ care se crede Quasimodo şi King Kong în acelaşi timp şi o gagicuţă (Pihla Viitala) care se dă la Hansel şi se vrea misterioasă.

Niciun fior. Nicio imersiune în vreo vrajă (degeaba e 3D). Nicio implicare: Hansel (Jeremy Renner) n-are timp să se individualizeze, iar Gretel (Gemma Arterton) e un pic mai expresivă ca un cuier. Antagonistul îşi iroseşte potenţialul în câteva efecte de scos ochii şi un dialog, din care dacă scoţi the bad language, nu prea mai rămâne nimic. Plotul e străveziu, soluţiile sunt puerile. Cu palide excepţii şi una notabilă la final, niciun suspans.

Acţiunea şi gore-ul sunt destul de funny (să fie comedie?). Ar fi putut fi un film distractiv pentru puştii care au descoperit Evul Mediu prin jocuri gen World of Warcraft. Dar producătorii? Nu s-au lăsat ei până n-au băgat funduleţul finlandez al lui Pihla! Măcar dacă îl exploatau la adevărata lui valoare.

Singura chestie mai mişto sunt costumele şi gadgeturile (arbaleta care trage şi în părţi – vreau şi eu una).

Au căpiat toţi cu fairy tales (mai ales din Grimm) în ultima vreme. OK. Dar, tocmai de aia, ar trebui să le muncească serios, că-i competiţie.

Nota: 6 (beep-uri peste înjurături şi bandă neagră peste nuditate, şi ai un film pentru copiii între 10 şi 14 ani)