Hitchcock – The Mystery Vanishes

Bietul Hitch s-ar lăsa el însuşi hăcuit în duş să vadă ce-au făcut din imaginea lui în noua producţie ce-l are în titlu: adică un purisan bonom colindat de mici impulsuri ucigaşe, care stau cuminţele la coadă aşteptând să fie sublimate în Psycho. Soooooo boring…

Măcar să fi fost (doar) despre asta. Din păcate, dacă încerci un sinopsis al filmului la modul onest, te încurci în nşpe fire, că nu mai ştii care e tema principală. (Ce convenabil e să spui „Hitchcock”-şi-atât în titlu…)

Să fie vorba de geneza lui Psycho? Da şi nu. Sigur, acţiunea se petrece înainte şi în timpul filmărilor acestuia. O avem pe Scarlett Johansson (Janet Leigh) pe post de leading actress junghiată după juma de oră, îl avem pe cel care îl joacă pe Anthony Perkins într-un mod destul de convingător, ceva chestii de culise, un pic de filmare şi niscai certuri cu producătorii şi cenzura. (Curios e faptul că fata lui H, Patricia, care a jucat şi ea în film, n-apare absolut deloc.) Faza e că nu înţelegi nici de ce Psycho e o capodoperă, nici cum a născut-o Hitch (Sir Anthony Hopkins). Conversaţiile cu „prietenul” său imaginar Ed Gain, serial killerul care a inspirat personajul lui Norman Bates (şi, de altfel, şi pe Buffalo Bill din Tăcerea mieilor, unde Hopkins are rolu’ vieţii) dau naştere la confuzii şi nu sunt nici măcar comice.

Dacă au încercat să facă un film despre relaţia maestrului suspansului cu damele, n-au nimerit-o nici aşa. I-au tăiat efectiv c…iele. Happy end-ul filmului (Hitch spunându-i nevestei ceva de genul „eşti/ rămâi singura blondă din viaţa mea”) este fals, fals, fals. Păi, doi-trei anişori mai târziu, cine face ditamai crush-ul pe platinata Tippi Hedren (The Birds, Marnie), huh? Şi din Scarlett doar atât au putut să scoată? Plânge sufletu’ în noi, nu alta.

Culmea, ce e mai atractiv şi mai stabil în tot filmul e relaţia extra-conjugală a nevesti-sii (jucată de Helen Mirren) cu un scriitor pupincurist. În rest, da, are ceva umor rafinat şi vreo două-trei scene mai de Doamne ajută.

Naiv-rudimentar psihologizant, lipsit de mister, de suspans şi de orice aduce cu Hitchcock cel original, Hitchcock e un film inutil, sub nivelul unui documentar prost. Dacă n-aş fi văzut şi revăzut filmele lui Alfie, zău dacă producţia de mai sus m-ar fi făcut curios.

Notă: 6 (câteva puncte pentru umor şi pentru Hopkins – s-a distrat omu’)