Hotel Transylvania – Munţii noştri monştri poartă…

Hotel Transylvania – Munţii noştri monştri poartă…

…Noi închidem poartă după poartă! Mă refer la noi ăştia peste vârsta de 10 ani. Oricât de simpatici sunt monstruleţii din HT, nu prea au succes cu trick ’r treat-u’ lor, că noi pe-aci avem o vorbă: mâna întinsă care nu spune o poveste… Să aud continuarea…

Sigur, au nişte premise bunicele, din care ar fi putut stoarce lacrimi de râs. E vorba de o istorie exact pe dos de cum o ştim, fiind scrisă de „învinşi”: nu monştrii sunt băieţii răi, ci noi, pipălşii, suntem nişte ordinari care i-am prigonit pe sus-numiţii în fel şi chip, ba cu usturoiul, ba cu aghiazma. Ei ar fi, în fond, nişte fiinţe necăjite şi ce citim noi prin cărţi, că te-ar speria intenţionat sau că ar pofti la jugulara ta, sunt minciuni sfruntate. Dimpotrivă, în loc să se arate şi să facă trăznăi, aşa cum îi ştim, se ascund care cum poate mai bine (în top rămânând, fireşte, Omul invizibil).

Şi iată că Dracula vine cu o idee monstruoasă (ca să nu-i zicem „umanitară”, că ar suna aiurea în context): să deschidă, hăt, în creierii munţilor, un hotel destinat exclusiv Sluţeniilor lor şi unde să nu ajungă picior normal.

Dracula are o fată, Mavis (Selena Gomez), care se suie (la propriu) pe pereţi de plictiseală şi e pe cale să-şi serbeze majoratul (118 ani). Vrea afară, să vadă oamenii… Iar taxu, fireşte, n-o lasă.

Cum era şi de aşteptat, dacă nu vine monstrul la om, vine omul la monstru – apare şi intrusul uman, sub chipul unui excursionist uşor idiot, iar Dracula tre să-l ascundă, ca să nu-şi compromită afacerea. Evident, puştiul (Jonathan) se încurcă cu fata boss-ului, fix scenariul ăl mai de groază pentru venerabilul conte and there we go… Or not.

Fiindcă ori scenariul rămâne în pană de inspiraţie, ori se simte obligat să rezolve cât mai mulţi monştri, ideea e că acţiunea ajunge să se învârtă în jurul cozii. Şi până când tehnicienii repun acţiunea în mişcare, să menţinem interesul în sală cu ce altceva decât cu gaguri? Doar că aici bancurile sunt la fel de sfioase ca monstrişorii, din păcate. Nu cred să mi se fi întâmplat să râd de mai mult de două-trei ori, toată vizionarea (iar fazele cu pricina sunt în trailer).

Cel mai dezamăgitor personaj e reprezentantul nostru: puştiul care se chinuie să le arate monştrilor că oamenii nu-s chiar aşa cum îi cred ei. Deşi încearcă nişte giumbuşlucuri, e palid rău – în locul lui Dracula, eu i-aş fi făcut felul din primele două minute.

Pe locul al doilea e chiar fala neamului, brandul de ţară, Dracula, care începe să te obosească la un moment dat cu vocea lui spartă şi accentul exagerat. Se zbuciumă în fel şi chip, dar nu trece ecranul. E fals. Cel mai slab Dracula ever? Tot ce-i posibil.

Dacă e vreun personaj memorabil în HT (că Mavis e dulce, dar cam atât), atunci acela e simpaticul vârcolac Wayne (Steve Buscemi), un tată ostenit de atâţia plozi neastâmpăraţi, cu aerul lui de ţăran care nu vrea să-l supere pe boier.

În mintea mea, numele „Dexter” nu se asociază cu un criminal psihopat, ci cu un ochelărică roşcovan care inginereşte pe ascuns tot felul de aparate fabuloase şi are o soră oligofrenă. Mi-a plăcut tare mult serialul ăla, aşa că e normal să fiu dezamăgit de regizorul Genndy Tartakovsky din cauza inutilei producţii comentate mai sus.

Care vrei ceva pe aproape ca temă, dar cu adevărat tare, caută Monsters Inc. (2001).

nota_6.5Notă: 6.5 (cum ziceam, merge pentru cei sub 10 ani)

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult