How to Train Your Dragon 2 – Cum să dai clasă tuturor

E ciudat cum un desen animat atât de ireverențios față de materia lui principală (dragonii sunt înfățișați nu ca niște ființe mitologice respectabile, ci ca o gloată de porcălani veseli cu un IQ de ridiche) reușește să fie luat în serios și să se instaleze printre blockbustere, față de care – între noi fie vorba – se detașează vizibil.

Au trecut 5 ani de când Hiccup (Jay Baruchel) și inimoșii săi vikingi au îmblânzit bestiile înaripate, folosindu-i acum în aprige competiții care amintesc de vâjhaț (în loc de bilă înaripată avem oi). Respectul compatrioților, câștigat cu ceva trudă în HTYD1, își are reversul său: taică-su, Stoick (Gerard Butler) îl pregătește să devină șef peste toți. Ceea ce, evident, nu se potrivește cu aspirațiile tânărului – pe care, de fapt, nu le știe nici el sigur, deși maturitatea bate la ușă, unul dintre simptoame fiind că are deja gagică (pe Astrid). Dilemele rămân pentru mai târziu când Hiccup descoperă o maaare amenințare: un anume Drago Bludvist înrobește dragoni, ceea ce nu-i pe placul băiatului, cu atât mai mult cu cât scopul principal pare a fi mult mai periculos. Hiccup e hotărât să meargă să vorbească cu fiorosul Drago pe modelul „iată vine-un sol de pace”, iar toată lumea (taică-su, în special) încearcă să-l oprească. În drumul său, dă peste o ciudățenie, un fel de ecologistă trăitoare printre dragoni (și, ca atare, ușor țâcnită), care îi va cam da planurile/ viața peste cap adolescentului. Și nu numai lui, se pare, fiindcă vom avea o absolut înduioșătoare interacțiune între un dulăpior de viking (atins în hăul sufletesc) și „noua” cunoștință.

Dacă Dean DeBlois (scenariul, regia) continuă în ritmul ăsta, nu știu unde o să ajungă. HTYD2 nu e numai mult mai bun decât primul (care nici ăla nu era de lepădat), dar reușește, raportat la alte producții recente, să atingă niveluri superioare la toate capitolele: evoluția eroului (dar și a lui Toothless, dragonul său), acțiune (chiar zbuciumată/ serioasă pe alocuri și, veți vedea, cu ecouri din Pacific Rim), romance (care reușește să convingă în puține scene). Dar, în primul rând, în ce privește umorul. Când Valka (fenomenal interpretată de Cate Blanchett, care „fură show-ul”, cum se zice), când Valka povestește, cu ardoare, copleșită de revelație, întâlnirea față în față cu un dragon: „Aceea nu era o bestie, un monstru, ci o creatură inteligentă și nobilă”, iar în prim-plan e mecla ăstuia, care sugerează exact contrariul și încă pe lângă – te rupe râsu’.

Cea mai plăcută experiență animată a anului? Daaa!

Notă: 9