Hummingbird – Plânge! Plânge Statham!

Hummingbird – Plânge! Plânge Statham!

Sigur, nici aici nu e chiar bocitoare de angajat la înmormântări, dar în sufletul lui e atâta jale cât nu e în trei filme indiene la un loc – dacă e să-l comparăm cu smardoiu’ care-l ştim. Deci, mai rămâne ca Chuck Norris să-i invite la un ceai pe cei o sută de ninja care tocmai l-au împresurat şi se duce lumea de râpăăăăă!!!

Unu: nu vă uitaţi la trailer! E spoiler şi induce în eroare. Doi: dacă nu vă ia prea mult timp, citiţi nu numai sinopsisul de mai jos, ci şi ce urmează.

Joey (Statham), dezertor după nişte traume în Afganistan, devenit omu’ străzii, are ca principală preocupare să se ascundă şi să-şi înece coşmarurile care nu-i dau pace. O mică încăierare îl desparte de companioana lui de tomberon, aia mică dispare, el ajunge în apartamentul unui gay nesimţit de bogat (din te miri ce: fotografii cu masculi goi). Artistu’ e plecat pentru ceva timp, aşa că Joey se instalează, îi termină băutura, toarnă pe el nişte costume de 1000 de lire numai stofa şi începe să-i folosească şi cardurile. După care, eul lui adânc îi bate obrazu’, că vezi că sunt amărâţi care n-are de niciunele. Drept care, fostul combatant îşi ia job de mardeiaş la chinezi şi face un pic şi pe filantropul. Noi credem că din cauză că vrea să-i facă pe plac unei măicuţe catolice poloneze, care şi ăleia îi sclipesc ochii la golan. În paralel, Joey o caută pe fosta lui tovarăşă. Lucrurile se complică şi eroul nostru ajunge să fie urmărit de toate forţele răului.

Dacă te iei după trailer şi după sinopsis, ai putea zice că e un another Statham thriller. Dar nu e. N-o să vezi car chases şi, deşi cantitatea de arcade şifonate e satisfăcătoare pentru fanii Transporterului, ritmul filmului nu-ţi dă adrenalina peste cap.

Intenţia lui Steven Knight (scenaristul şi regizorul) vizează miezul lucrurilor: suflete chinuite într-o lume unde fiecare e cu aia a mă-sii. O lume pe care Joey încearcă s-o facă un pic mai bună („be a good man, Joey”, îi spune sora Cristina). În mai puţin de două ore, manipulându-te cu blândeţe, aproape imperceptibil, Knight te învăluie cu o poveste de o complexitate ameţitoare: ai personaje multidimensionale, in flesh&blood, cum se zice, ai confruntare la nivel arhetipal şi ideatic (puritate, dreptate, credinţă, mântuire şi opusele lor), romance (exact, şi încă unul minunat), situaţii neobişnuite, dar nu neverosimile, precum o discuţie la un grătar, pe stradă (o secvenţă care e un film în film, atât de bogată e în informaţie) şi, nu în ultimul rând, umor. Mai ales când vine vorba de relaţia dintre derbedeul de Joey şi sora Cristina, absolut delicioasă.

Poate unora să li se pară că maniheismul e dus uşor prea spre Batman pentru o dramă „serioasă”, pe mine asta nu m-a deranjat. Eu aş scârţâi la altceva: finalul n-are forţa dramatică a întregului.

Un film nu numai de văzut, dar şi de studiat cu atenţie.

nota_85Notă: 8.5

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult