I Am Number Four – Exterminaţi-i, fără număr, fără număr!

Dacă toată şleahta de teenageri croiţi la comandă după fantasmele (pre/post)puberilor reali ar fi luat ceva mai în serios echipa de mogi cu branhii pe lângă nări, am fi avut şi noi parte de ceva fun. Fin’că, din tot filmu’, skinhead-ii posesori de ideologie ginghis-han-ă sunt from far cei mai interesanţi şi mai cu potenţial. Clar că sunt singurii care au ceva în cap în afară de tatuaje.

Doar că makerii filmului au evitat îndelung interacţiunea. Că naşparlioţii sunt întotdeauna greu de strunit şi, dacă nu ştii în ce lumină să-i aşezi, s-ar putea să iasă cu haz. Cum e faza când cară curcani congelaţi cu nemiluita, fapt care o face pe casieriţă să se întrebe ce s-ar întreba orice casieriţă normală: dacă ăştia nu cumva îşi închipuie că e Thanksgiving Day. Măcar am râs…

După ce a înscris cu chestii originale precum Disturbia şi Eagle Eye, lui D.J. Caruso i s-a spus că e timpul să se cuminţească, dacă vrea să aibă cu ce să-şi plătească ratele. Adică, gata cu talentele, ce naiba, că ăştia micii şi aşa sunt chinuiţi la şcoală, să le odihnim un pic minţile, nu?

Şi ce poate fi mai odihnitor pentru ei decât o întreagă felie de intrigă decupată cu grijă (să nu se piardă nimic) din filmele cu adolescenţi speciali îndrăgostiţi de suava clasei şi persecutaţi de căpitanul de echipă care, de-al dreacu ce-i orgoliu’ pe el, nu vrea să renunţe la bucăţică?

Dacă la asta mai bagi nişte super powers cu care să dea de pereţi jmecherii ce se crede mai superiori şi un pic de mozoleală cu majoreta dilematică, ai pus-o de-o povestelă perfectă.

O să ziceţi mooaaaammă, deci, habar n-ai, nu în asta constă filonu’. Că băiatu’ e orfan de părinţi ozenauţi, că e hăituit de fiinţe netrebnice care îi voiesc pieirea, lui şi la rasa lui. Că e al patrulea mai acătări pe cale s-o încaseze întru exterminare. Păi, asta spune el pe gura lui de narator, ca să-i scutească pe băieţii din spatele camerelor de-un efort. Subţire…

Iar puppy-ul care mai întâi e şopârlă şi te tot întrebi ce-i cu el, îi friend or foe, deci ăsta trebuia să ne ţină cu suspansul pe tavan? Hai, că ne ia de suckeri, pe cuvânt…

Şi faza cu tre să te enervezi ca să-ţi vezi puterea cu ochii: de ce am un déjà vu? Păi, ia comparaţi cu Erik Lensherr-ţânc din ultimul X-Men. La naiba, asta chiar mi se pare o coincidenţă (cu sau fără ghilimele) urâtă rău.