Ice Age: Continental Drift – Mamuţii îşi arată vârsta!

De data asta, Scrat cel cu pata pe ghindă face tot show-ul, în toate sensurile şi direcţiile: the Scrat effect înlocuieşte the butterfly effect. Dacă el declanşează cataclismul care desparte tată de fiică şi creează animale pirate şi duşmănoase, tot el e cel care salvează filmul de la a fi o simplă chiţăială stereotipă, cu prea puţin umor, aproape lipsită de imaginaţie şi cam fără miză. Ice Age CD este la ani-lumină ca valoare de cel de acum 10 ani.

Mamuţii dau semne că se află pe cale de extincţie. (Şi, între noi fie vorba, dacă la nivel de Scrat, exagerarea cu formarea continentelor în câteva minute merge, la nivelul poveştii principale – cu un alt grad de realism, faza e gogonată de-a dreptul.)

Înţeleg că pe rotunjoara Peaches au început s-o supere hormonii, dar tragica sfâşiere dintre atracţia faţă de alpha male-ul liceului şi dorinţa de a fi în continuare daddy’s good girl n-are absolut niciun haz. (Louis, cârtiţoiul îndrăgostit de mamuţică, ce mai înviorează atmosfera, dar cam atât…) Normal, trebuia să fie un conflict înainte de a fi despărţiţi de continentele-n derivă, ca să fie niscai tensiune, dar zău… Puteau găsi ceva mai bun. Sau să se fi văzut un şto acolo, un făcut cu ochiul. Neee…

Apariţia piraţilor, având la conducere un primat cu aer de Davy Jones, putea să fie cu adevărat tanaammm dacă între Diego cel nu foarte macho şi sexy tigresa Shira cea cu vocea lui J Lo ar fi fost nu numai chimie, ci şi ceva mai multe întâmplări deştepte. Relaţia lor, ca şi întreaga fabulă de altfel, e previzibilă ca o înmormântare şi se confundă cu alte zeci de mii. Clişeu de clişeu.

Parcă pentru a-şi cere scuze pentru şabloanele care ies la suprafaţă precum înecaţii, scenariştii bagă nişte sirene răspunzătoare cu deziluzionarea eroilor. Hm… Noroc că-şi încearcă puterile şi pe Scrat, despre care ne convingem în sfârşit, că iubirea lui este total închinată ghindei (poate ar trebui scrisă cu „G”), atâta vreme cât refuză până şi o veveriţă cu vino-n-coa’.

A doua fază mai imaginativ-haioasă e cu popândăii consumatori de banane care înainte să pornească la luptă imită ritualul începutului de meci al jucătorilor de rugby neozeelandezi. Hahaha!

Sigur, dacă vă arde buza după un desen, e de văzut, dar puteţi liniştiţi să aşteptaţi un DVD de împrumut de la careva.

Notă: 6.5 (după ce vezi că Madagascar 3 e mai bun decât celelalte, îţi dai seama că sequel-urile nu sunt fatalmente mai slabe)