If I Stay – Memento boring

If I Stay – Memento boring

…Și, în același timp, filmul perfect pentru o anumită categorie de spectatori. Mai precis, de spectatoare. Diabolic de bine făcut, în privința asta: tipele (8-80 de ani) cu minți în curs de dezvoltare, de „familie bună”, „educate”, care postează pe facebook panseuri din Coelho vor pleca din sală catharctizate maxim, cu ochii perdeluiți de lacrimi.

Posibil să fie ușor contrariate când vor afla că mai nou e cool să fii fan Beethoven, iar să cânți la violoncel – o experiență pentru fetele „deosebite”, precum Mia Hall (Chloë Grace Moritz). Care Mia Hall, printre altele, după ce că-i talentată, are și o familie pe care nici s-o proiecteze pe un supercomputer și n-ar ieși așa mișto: părinții, foști rockeri, nu numai că nu-i interzic să iasă noaptea cu iubitul, dar o mai și încurajează (într-un mod foarte drăguț, de altfel, chiar și după părerea mea). Ca să nu mai spunem că iubitul (Adam) e și el rocker, dar poate câștiga detașat la concursul „cel mai romantic și grijuliu tip din lume și din toate timpurile”. (În momentul în care ea, în mulăciuni, fardată și cu perucă „pretty woman” îl întreabă dacă așa o place mai mult decât „cuminte”, iar el îi spune că o iubește oricum s-ar îmbrăca, se pupă etc., s-au auzit oftaturi în sală – vă jur. Stupefiant.)

Deci, Mia, frățiorul și părinții fac accident de mașină. Dintre toți cei patru, Mia e aleasă să rămână printre cei vii sub formă de fantomică, având drept sarcină principală să se decidă dacă viața merită sau nu trăită. (Nu știm ce i se oferă dincolo, în schimb, ca să cântărim oferta.) Un moment pe care abia în ultima treime de film îl poți localiza temporal, fiindcă tot scenariul e o succesiune de secvență-din-prezent (fantomeală) și secvență-din-trecut (siropeală), scenele din trecut fiind dispuse după principii care pentru mine rămân învăluite de mister. Deci, momentul ar fi înainte ca Mia să afle dacă a fost admisă la o prestigioasă facultate de muzică. Interesant este că între audiție și rezultate intervine un An Nou, că trebuia să existe și ăsta – manipulare pe față, pffff… Cum vă spuneam, fetele o să adore filmul.

Totul e aici superb: castingul, filmarea, decorul „romantic”, coloana sonoră, dialogurile „inteligente” și cu o doză exactă dintr-un anumit tip de umor. Un kitsch perfect. OK. Nu mă deranjează: e creat pe un anumit gust. În schimb, efectiv nu pot să trec peste faptul că scenariul își bate joc de răbdarea celor care nu se lasă seduși de mărunțișuri și vor o poveste convingătoare. Nu numai că obositorul ping-pong-ul prezent-trecut devine la un moment dat o schemă goală, nejustificată, care-și dă duhul într-un final abrupt ce-ar putea să pară inventiv, dar nu face decât să dovedească că scenarista nu-și cunoaște meseria. Dar peste toate, încercăm să aflăm where the f… is the problem: că dacă se întoarce, Mia va avea o viață un pic diferită, dar, pe de altă parte, are darul muzicii și-l mai are și pe Adam, deci… Cochetărie feminină. Dramă zero. Despre ce e filmul ăsta?

Chloë Grace Moretz e o dulce ca întotdeauna, și singura care reușește să dea un pic autentic în toată falsitatea respectivă. Dar asta nu compensează plictiseala din rest.

Cum ziceam, pentru o anumită categorie de spectatoare. Iubiților acestora le recomand să le însoțească doar în cazuri extreme, gen au să le dea o veste foarte proastă și nu știu cum să pregătească terenul.

nota_6.jpg Notă: 6

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult