Immortals – This is Varzaaaaa!!!

Deci, m-a buşit râsul dintr-a doua sau a treia secvenţă, când Hyperion (Mickey Rourke, acest Luceafăru’ caftelii carele este în ultima vreme) îi zice unui preot făcut pe el de frică: “Let me enlighten you” şi… îi dă foc. Am recidivat în veselia mea ignorantă de câteva ori, până când ceva din sobrietatea reacţiilor din sală m-a împins să cred că nu e comedie.

Ca să lămuresc de la început o chestie care ştiu că e importantă pentru mulţi… Să nu-i credeţi pe cei care vă spun că Immortals e un fel de 300 în sensul că o să vă delectaţi all the way cu lupte slo-mo urlând de testosteron din fiecare strop de sudoare. Numărul de căsăpiri în asprul stil 300 e mai mic decât mă aşteptam. În plus, nu prea îi încape bărbăţia din cauză de tot felul de psycho (Hyperion – Rourke did his best), vestale şi zei care îşi arată şi ei skillşii. Nu e treabă de bărbaţi pur sânge, zău… Prea e sado-maso… This is not Sparta!

Buba cea mai cea e la poveste. (Nici măcar la dialoguri, care sunt de nivelul unei cărţi de colorat cu aventurile iepuraşului Ţop-Ţop…) Păi, ia să vedem…

Wrestleru’ de Rourke-Hyperion, aici mad as a balloon, rupe pă genunchi tot ce suflă. (Dumne)Zeus ştie de ce, că noi, muritorii de rând, nu comprehendăm. Înţeleg că-şi doreşte ingeniosul slobozitor de săgeţi făurit de Herakles, cică să le dea zeilor la nemurire. Mai pot să închid ochii şi la motivaţia nesusţinută narativ cum că zeii i-au lăsat familia să crape. Dar nu văd scopul în a depopula Grecia, şi aşa o mânuţă de insuliţe ş-o palmă de pământ. Îţi iei, frate, arcu’, îi gâdili pe zei la coastă şi gata, nu? Nu dărâmi tot cartieru’ pentru un pistol cu bile…

Totul e aici previzibil ca drumul drept într-o după-amiază însorită. Mai puţin boacănele… Cum ajunge Tezeu, “ţărănoiul”, în fruntea oştii? Doar cu un speech şi o impresie că Hyperion l-a băgat în seamă? Sau, o nedumerire: Tezeu îl face pe Minotaur salată boeuf. N-ar fi trebuit să dea la ziar chestia asta? Prea se întâmplă fără să ştie nimeni…

Trei probleme istorice… Prima: gagicile oracolărese vorbesc limba lu’ Homer, iar restul, pe cea a lui Michael Jackson. Why?! A doua: ăştia cică erau pe la 1200 i.C. Adică din epoca bronzului. Iar ei poartă cu neruşinare platoşe de oţel. Contrabandă curată! Trei: se sacrifică virginitatea unei vestale – de ce? De dragul unui Hollywood care vrea luv luv. Pe când alea, dacă le necinsteai, se zdrobeau de stânci. Ar mai fi discuţia “cu cred – nu cred în zei” – grecii neavând texte din astea, în afară de vreo doi-trei filozofi mai deşuchiaţi şi târziori.

Şi, acum, părţile bune. Una singură: imaginea. Superbă. Cadre care-ţi taie răsuflarea. Gen: tabloul michelangiolesc al reflexiei în apă a unui Tezeu sclav şi roşul rochiei unei vestale passing by (cadrul cu o secundă prea scurt, totuşi). Sau: aluzia la Cristos răstignit – cadrul în care Tezeu, murdar de petrol, stă cu spatele la un grilaj în formă de cruce. Frumos. Păcat.

Notă: 5.5