In Time – This time is NOT on my side!

In Time – This time is NOT on my side!

Cum e să termini fac-ul, lejer, la un 25 de ani şi să te anunţe guvernu’ că nu mai ai de trăit decât un anişor pe muchie, şi ăla dat cu indulgenţă? Adică, ţi-ai stors creierii aproape un sfert de secol prin şcoli şi acu’, când ar fi timpul de un pic de destrăbălare, te scoate pe tuşă?! Revoltă, fraţilor!

Ideea chiar e mişto şi putea ieşi un Logan’s Run decent din ea (că e cam tot pe-acolo). Premizele promiteau: timpul a devenit moneda forte, doar că timpul e egal viaţa ta amărâtă, pe care ţi-o dai pe tot felul de prostii: opt ore pe factura de electricitate, două ore să te plimbi cu autobuzul etc. Ceasul inscripţionat digital pe mână merge necruţător înapoi. Dacă ai rămas fără minuţele şi n-ai de unde să te împrumuţi, ups. Apoi, se progresează pe registrul social, ceea ce m-a făcut să ridic din sprânceană: ăi bogaţi au milenii şi trăiesc izolaţi, ăi săraci stau toată ziua cu ochii pe ceas şi fac economie la cafea, că-i două ore o ceşcuţă. Ceea ce înseamnă că ţi-o cumperi, te uiţi la ea şi-o dai vecinului, că te grăbeşti la serviciu.

Avem un Justin Timberlake (care ne şi uimeşte ce dârzenie a prins pe peliculă) reflectând cu durere la soarta lui de om lipsit de timp, mereu pe fugă, că face bine la abşi, după cum e musai să-ţi arate de nu ştiu câte ori. Brusc, Timmy se trezeşte cu o mică avere în nişte circumstanţe dubioase şi jură răzbunare pe stăpânii timpului, care lungesc o cafea şi opt ore dacă vrea muşchii lor. Bineînţeles, tre să-i moară mama mai întâi, să fie întărâtat ca lumea. Ca să fie şi cu giugiuleală, dă de o ritch bitch but not so heartless, cu care se combină pe principiul „aş da zile de la mine, ca să fiu o zi cu tine”. OK, dar…

Dacă conflictul se axează (doar) pe social, mi-am zis, avem din start excluse nişte dimensiuni bune de exploatat, gen big paranoia, fight against the system (care e altceva decât ăia care profită de pe urma lui). În plus, tre să fii meşter mare să faci un film atrăgător din aşa ceva, altfel o dai în comunism de doi lei.

Ei, bine, In Time întrece de departe toate aşteptările negative pe care le aveam. Pur şi simplu, nu poţi să-i ţii pasul cât e de inept, obtuz, oligofren. Îţi dă impresia că Niccol (care a făcut filme decente la viaţa lui, culmea) se grăbeşte să livreze la timp toate banalităţile, platitudinile, clişeele şi dialogurile răsuflate din lume. Cel puţin, în momentul când careva zice: „I can’t give you time, but I can give you…”, eu şi încă unul, doi din sală am zis automat: „hope”. Bingo!

În orlogeria primitivă a scenariului, timpul şi spaţiul se comprimă după cum (crede scenaristul că) dă mai bine, personajele sunt aduse faţă în faţă de parcă ar fi teleportate. Păi, ce, nu-i SF?!

Partea şi mai tristă e că nici măcar efectele şi acţiunea nu sunt cine ştie ce. Nu ai nimic la care să zici mooaamăăă, cât de periculos e!

Concluzia: îmi vreau timpul înapoi!

nota_5Notă: 5 (un punct pentru seriozitatea lui Justin – a înţeles că actorul tre să dea tot din el chiar şi într-un film prost)

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult