Incarnate (2016) – Deschide-ți mintea

Incarnate (2016) – Deschide-ți mintea

Și lasă să intre demonul. Că-ți alcătuiește acolo exact cum vrei tu, așa cum lu’ avocatu’ ăla îi dă gagici în discotecă, deși el n-arată a avocat, ci a agent de vânzări cu ipotecă pe casă, o soție maniaco-depresivă și un preinfarct peste vreo lună. Și vine nea Ember (Aaron Eckhart) și-i strică distracția, că cică nu-i realitatea, îi doar realitatea care-i convine lui și de aia i-o implementat-o diavolu’, dar în schimb îl suge de energie pă șest, ca ăia de trag cu firu’ de la vecini. Mie unu’ mi se pare un târg cinstit, trăiești bine, nu știi cine te fură, mori fericit… Numa’ pe Descartes îl mânca undeva să-l dea în gât pe genius malignus.

Și lu’ Aaron Eckhart (The Dark Knight) i-a intrat un demon din ăsta în cap, fiindcă probabil își închipuie că joacă în vreo capodoperă. I s-a dat un nume ridicol (Ember), l-au pus să arate exact ca un veteran de Vietnam, adică îmbrăcat în kaki, în scaun cu rotile, plete slinoase, neras și accesorizat cu butelcuță. Ember intră în cap la oameni să le scoată iluzia de la demon (lăsându-le, probabil, intacte idei precum gândește pozitiv și vei învinge etc.). Cum se exprimă el însuși: nu fac exorcism, scot răul dinăuntru. În rest, e deprimat, vezi bine, că i-a murit familia din cauza la demon, care avea pică pe el că știe șmecheriile. E ceva personal. Mbine, și o valiză cu bani. Ca să salveze pe puștiul Cameron de o bestie care pretinde că-i taxu-cel-iubitor. În timp ce pe mă-sa o doare la extensii, deși Ember îi spune ăsteia ceva gen, tu ești lumea lui, singura lui speranță etc. N-am văzut de mult așa dialog prost și inutil. Și amatoricesc: mama copilului întreabă ce și cum, Ember și asistenții lui (niște rockeri care se vor simpatici) răspund științific, ca să afle spectatorul, de fapt, care-i faza.

Demonii ce-i știam noi nu mai sunt aceiași: o dată, că nu te chinuie cu dorințe, ci-ți dau bunătăți, pe de altă parte, pot să te manipuleze cum vor ei, așa cum demonul pe care-l caută Ember a pus-o pe o oarecare Maggie să-i omoare familia. Cam multă putere… Pe ce bază – să-i zicem arhetipală – se petrec toate astea? Imposibil de spus.

Ideea, în general, era atrăgătoare: posedări pliate pe realități virtuale și soluții à la Matrix și Inception. Din păcate, doar ideea e mișto, execuția lasă de dorit la absolut toate nivelurile. Scenariul e stângaci, lipsit de ritm, cu personaje jalnice, un protagonist cu care nu reușești să empatizezi, un final care se vrea cliffhanger-ul obișnuit în astfel de producții, dar îi lipsește tocmai suspansul, efectele speciale sunt de-acum 50 de ani, iar coloana sonoră, oh, coloana sonoră e greșită rău: pe lângă că supralicitează dramatismul ca să dea impresia de conflict acolo unde, practic, nu se întâmplă mare lucru, dar are și bucăți duios-senine gen rază-de-speranță, total aiurea. La nivel de interpretare, Eckhart e cu câteva note mai jos sau mai sus decât restul, niște amatori. David Mazouz (Cameron), simpaticul autist paranormal din serialul Touch, are un rol atât de idiot că și-o fi zis că-i pedepsit.

Ce să zic… Păcat.

Notă: 4.5

nota_45.jpg

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult