Into the Woods – Astfel zise hapsân pădurea, colți asupră-mi clătinând…

Into the Woods – Astfel zise hapsân pădurea, colți asupră-mi clătinând…

Colții-s o metaforă, de fapt, ceea ce nu înseamnă că nu-i panică. E. Că te pierzi – în mai multe sensuri: nu mai știi cine ești și care ți-e drumul și ți se încurcă povestea. Cu a altora, în primul rând, care-și caută și ei de-ale lor p-acolo.

„I wish”… Așa începe filmul, cu un „I wish” spus în cor de protagoniștii unor povești mai mult sau mai puțin cunoscute: Cenușăresei îi arde buza să facă-un bal, Jack, trimis de maică-sa să vândă vaca, ar vrea vaca înapoi, iar Scufița Roșie, bulimică de-a dreptul pe motiv că nu prea are chef să împartă bunătățile cu bunixa, ar bate pădurea în lung și-n lat (deși maică-sa i-a zis s-o țină drept), în căutarea unui anumit frison. Găsit, mult prea rapid (după gusturile noastre), sub forma lupului (Johnny Depp), care salivează la ea în versuri de-ți lasă ție gura apă.

Lor li se adaugă cei cu story-ul cel mai consistent: un brutar și nevastă-sa (Emily Blunt), blestemați (află și ei acum prima oară) de o vrăjitoare (Meryl Streep) să n-aibă copii. Ca să ridice blestemul, ei trebuie să aducă acesteia niște „ingrediente”: o vacă albă, un pantofior auriu, o cosiță blondă și o pelerină roșie (v-ați prins de unde trebuie să le furnizeze, mai ales dacă ați aflat că pe-undeva prin pădure sălășluiește și Rapunzel).

Fiecare-și urmează „calea”, destinul, cântă ba voios, încrezător, ba melancolic. Fiecare are parte de un hero’s journey în care autodescoperirea e crucială: partea cea mai interesantă a scenariului, când ăștia ajung să se întrebe ce și cum și mai ales de ce. Nu vă așteptați la o feerie, deși tonul e doar rareori sumbru. Și nici la o simplă combinație, mai mult sau mai puțin ingenioasă, de povești arhicunoscute. Filmul nu e deloc facil, iar cei care au creat acest interesant hibrid (mai întâi sub formă de musical de Broadway) sunt familiarizați cu arhetipologia și imaginarul basmelor (a se vedea ce se petrece în burta lupului, similar cu ce se întâmplă cu Pinocchio în pântecul balenei, ca să nu spunem de topos-ul pădurii ca loc al încercărilor, al individuației, jungian vorbind etc.)

Marele minus ar fi că, așa cum era și de așteptat, având în vedere ditamai structura, suspansul are mult de suferit. Există niște transformări mai mult sau mai puțin imprevizibile în comportamentul unor personaje, dar care nu pot accede la titlul de „răsturnare de situație”: tragi niște învățăminte din ele, însă acțiunea bate pasul pe loc. Câteva subpovești sunt mult prea anemice. Ar mai fi vorba de un final cam abrupt.

Destul de mult umor, bunicel. Prince Charming (Chris Pine), cântându-și wertherian suferința de a n-o fi găsit (încă) pe posesoarea condurului? Priceless. Scufița Roșie? O obrăznicătură foarte fresh interpretată de Lilla Crawford. Anna Kendrick (Cenușăreasa) și Emily Blunt se duelează în roluri cântăcioase de mare efect (cred că Blunt – cu părere de rău pentru Anna – e mai bună).

nota_7.5.jpg Notă: 7.5

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult