Johnny English Reborn – Atenţie, sarcină toxică!!!

Pentru cei care fac primii paşi în universul lui Rowan Atkinson: bine aţi venit şi vizionare plăcută. Pentru iniţiaţi: mai bine revedeţi câteva episoade din Black Adder sau The Thin Blue Line.

Nu prea îi iese cu lung-metrajele lui Mr. Bean, cu toate că, sincer, eu (mare fan, de altfel) n-am făcut nazuri nici la Bean (unde o siluieşte pe mama lui Whistler în fel şi chip), nici la Mr. Bean’s Holiday, şi nici la primul Johnny English. Care e zece clase deasupra ăstuia.

Să fie oare din cauză că, în focurile acţiunii, nu mai are în preajmă o felină precum Natalie Imbruglia, ca în 2003? Could be…

În primul rând, English – acest anti Bond don quijotesc completely idiot – nu prea merge să fie agent de succes. În 2003, English fusese recrutat fiindcă toţi agenţii secreţi muriseră din cauză de bombă. Şefii ştiu că e un oligo total, dar pur şi simplu n-au încotro.

Or, în sequel se presupune că are n missions accomplished şi doar una, în Mozambic, dezastru. Pare logic, dar e forţat, fiindcă personajului i se şterge o trăsătură esenţială: tensiunea dintre visul de a deveni un 007 (pardon, un agent 1) şi incapacitatea (neconştientizată) de a-l realiza (altcumva decât prin noroc). E ca şi cum ai face o continuare la povestea cu veveriţa din Ice Age după ce a reuşit să încolţească (fără scăpare) aluna după care alerga. Not funny.

Primul JE e mai bun din multe alte puncte de vedere. E delicios de subversiv, povestea dând undă verde bancurilor antimonarhiste şi francofobe: „Singurul lucru pe care l-ar putea găzdui un francez este o invazie.” (Hihihi…) Doi: iar împletirea eforturilor lui Johnny cu ale Lornei (Imbruglia) împotriva evil-ului de Pascal Sauvage (Malkovich, cât a putut fi el de scârbos) este captivantă.

În Reborn, singura chestie care ar putea concura ar fi killeriţa asiatică cu aspiratorul. Şi, poate, fazele din mănăstirea tibetană (dar a căror idee e mult prea ofertantă ca să nu fi ieşit ceva drăguţ).

Printre actorii de comedie de acum, Atkinson e un tenor printre cântăreţi de karaoke. Numai că îi trebuie şi partitura potrivită pentru a-şi pune în valoare tremolo-urile. Nu prea e cazul la noul Johnny English. Vi-l recomand pe primul.