Jurassic World (2015) – Mai poa’ s-aștepte gârla, hai să vezi șopârla!

Jurassic World (2015) – Mai poa’ s-aștepte gârla, hai să vezi șopârla!

Pune lacătu’ la dugheană și vin’ la șopârla barosană! Că făcură una nouă: au luat de-aici, au luat de colo tot ce era mai premium de la diferite specii de prădătoare și au alcătuit geneticește Indominus Rex, care nici Cretacicul n-ar fi visat la așa ceva. Deci,iar au supărat Natura, și asta numai din cauza noastră a tuturor, că vrem „mai mare, mai gălăgios și cu mai mulți dinți” (cum se exprimă un personaj). Ca să vedeți ironie ce-a fost în capul scenariștilor și-al regizorului: publicul vizitator din JW e leit publicul care suntem noi, cei cu popcornu și cu telefoanele (sperăm) pe silent, niște bestii însetate de mai grandios, mai cosmic, mai catastrofal. Adică noi ne vedem pe noi înșine pe ecran satisfăcându-ni-se fantezia și plătind pentru ea… la greu, ca să zicem c-a meritat. Că aici e mai cu crimă ca în Jurassic Park (1993), căruia îi este sequel direct (îngropând astfel trecutul cu mai nefericitele urmări din 1997 și 2001).

„Legendarul” John Hammond, tătuca la toată treaba din ’93, se pare că s-a răzgândit și nu și-a lăsat baltă odraslele și experimentul, ci le-a vândut unui bogătaș, Masrani. Acestuia i-a mers din plin douăzeci de ani: pe insulă se află, în permanență, 20.000 de turiști, doar că, față de începuturi, entuziasmul a tot scăzut, deși acum ai și holograme, îți dai copiii cu triceratopii, hrănești pui de apatozaur, ai satisfacția să vezi un rechin înghițit de un mozazaur de parcă-i „decât” un cremvurșt. Cum zice Claire, o șefuță: „Dinozaurul a ajuns ca elefantul.” Ce să facă, ce să facă? Reiau experimentele, de data asta ca să creeze noi jucării. Și așa ia naștere villain-ul Indominus Rex, nume care, evident, te trimite cu gândul la onomastica folosită de o anumită etnie, dar o să vezi că și ăștia din film fac mișto de el. Nu știm dacă supărarea I-Rex-ului e și din cauză că i-au pus nume idiot, dar cert e că e supărat. Când scapă (că-i un fel de Hannibal Lecter al dino-ilor), nu mai omoară doar pentru păpică. Urmează că lighioana noastră (de 26 milioane de verzișori) e când Rambo, când Predator.

Copiii nu puteau lipsi din roluri principale. Și ca să ne pese mai mult, cei doi sunt frați, iar părinții lor sunt în prag de divorț. De aia și sunt expediați la Jurassic World, unde ar trebui să aibă grijă de ei mătușa Claire, dar aceasta, evident, n-are timp de mucoși, așa că băieții, evident, ajung să fie alergați de fioroșenie. (La un moment dat, un plăcut omagiu adus filmului din 93: puștii ajung într-un loc părăsit cu lucruri vechi, printre ele fiind și un jeep, pe care îl vor repara. E și-o chestie simbolică aici, zic eu: vechiul Jurassic Park, „eroul întemeietor”, al cărui „mormânt” a fost uitat și redescoperit – uitat, ca o meditație autoreflexivă amară asupra faptului că marile idei mor fără o susținere financiară, fiindcă majorității nu-i pasă de idei, vrea senzațional. Într-o altă secvență, un butonist primește mustrări de la patron fiindcă poartă un tricou cu emblema veche.)

Cel mai cool personaj – deși împarte rolul de protagonist cu Claire – e Owen Grady (Chris Pratt, care ne-a încântat în Guardians of the Galaxy). Owen lucrează la Izolarea animalelor, ceea ce înseamnă câteva chestii: e curajos (= nebun), tre să fie mai deștept decât raptorii cu care lucrează (cărora li se impune ca un alfa) și, în același timp, să-i scoată la o bere după program, și să-și închipuie scenarii. În momentul care află de rex-ul scos din eprubetă, zice „opa, nașpa”. Știe el ce știe. E foarte îngrijorat (după cum se încruntă), dar asta nu-l împiedică să-i facă curte scorțoasei de Claire. Cei doi fac un simpatic cuplu pe modelul „doamna și vagabondul”. Ca și JP, de la care a preluat tonul general (de family adventure), trebuie să te aștepți la glume chiar și în mijlocul slaughterelii.

JW este față de JP ce a fost Aliens (1986) față de Alien (1979), adică acțiune în detrimentul ideii și a profunzimii. Filmul din 93 este despre cum să ai și să crești copii pe cale naturală (cercetătorul Alan Grant descoperă că-i plac copiii în timp ce ajunge, împreună cu ceilalți, la concluzia că nu trebuie să obligi Natura să facă ce nu vrea). În 2015,sunt păstrate valorile familiale, leitmotivul omului lacom (într-un subplot în care unul vrea să facă din velociraptori nici mai mult nici mai puțin decât soldați, ceea ce iar te trimite cu gândul la seria Alien), ar mai fi ceva originalitate în relația om-animal, dar, în general, Jurassic World mizează pe formă, pe senzațional.

Efectele speciale sunt, așa cum te aștepți, breathtaking (și, bănuiesc că numai IMAX-ul îți poate da fiorul total), deși scenele cu adevărat memorabile, raportate la trecut, nu le întrec pe cele din 93 (adică, apa care tremură în pahar, muncitorul mâncat direct de pe WC, alergătura în sala de mese etc. etc.). Dacă în cazul unei confruntări dintre un raptor și o hologramă, parcă am fi vrut să se zăbovească mai mult, în schimb, o cafteală între niște bestii arată într-un mare fel (amintind de Pacific Rim).

Până la urmă, un film grozav de distractiv, un crowd-pleaser de clasă.

nota_75.jpg Notă: 7.5

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult