Kaptein Sabeltann og skatten i Lama Rama (2014) – Dintre sute de catarge… abia răsare

Kaptein Sabeltann… e producția norvegiană cu cel mai mare buget și arată de exact câți bani s-au băgat în el, 7 mil. $, banii de cafea în cazul unui Pirates of the Caribbean: adică, se prezintă destul de sărăcăcios. Astfel încât te întrebi la ce l-au mai făcut, că nu prea are nimic memorabil, sau vreo poveste c-ar fi fost nedreptate pe uscat și mări dacă nu era spusă. 

Care e cam în felul următor (voi folosi numele traduse în engleză). Pinky, un băiat de 11 ani, visează să facă parte din echipajul Regelui celor Șapte Mări, Căpitanul Sabertooth, un tip dat cu făină pe față și cu aceeași expresie de angoasă sau ca rezultat al vreunei indigestii. Ocazia se ivește când, în urma unei „periculoase” expediții pe Ape Island, unde e descoperită nu o comoară, ci o hartă-de-comori, un membru al echipajului sucombă și trebuie înlocuit. Întors acasă, în sătucul de la malul mării unde toată lumea îl iubește și-l admiră, căpitanul nu mai are timp să dea concurs pentru ocuparea postului de cabin boy, fiindcă un pirat ticălos îi fură corabia, pe the Dark Lady, cu tot cu harta care indică spre comorile regelui Rufus (printre care o gigantică perlă). Pinky a reușit să se ascundă pe corabie, așa că îl va ajuta pe căpitan să-și recupereze nava – ceea ce se întâmplă la sfârșitul primei treimi, când deja te întrebi dacă mai începe acțiunea cu adevăratele provocări. 

Pentru Pinky, totul ar trebui să fie un examen de maturitate, inclusiv subpovestea cu căutarea tatălui, despre care credea că a murit, dar de fapt, se pare că nu. Din păcate, aventurile prin care trece nu sunt suficient de angajante și nu-i pun în față dileme. (În Insula comorii, ce este cu adevărat minunat e relația lui Jim cu alunecosul, înfricoșătorul, imprevizibilul Long John Silver.) O poveste cu pirați e, în general, o poveste despre curaj: aici, provocările sunt minime și superficiale. Chiar dacă avem ironie, chiar dacă se virează spre comic. 

Accesoriile clasice sunt la locul lor: mecle dubioase, rânjete sinistre și râsete grosolane, dar lipsesc particularitățile în multe cazuri. Bjorn, principalul personaj negativ, e rău, needucat, ușor prostălan și cam atât, iar prințul Badal, împreună cu care trebuia să compună un antagonist redutabil, n-are timp să-și dezvolte uneltirile. Personaje-suport, doi pirați gemeni, care amintesc de Tweedledee și Tweedledum, sunt, cu o mică excepție, insignifianți. O posibilă idilă între secundul căpitanului și frumoasa Rosa e exploatată mult prea convențional, astfel că-i de umplutură, iar personajul lui Raven, prietena lui Pinky, singurul personaj cu adevărat viu și de care-ți pasă în toată treaba asta, are foarte puțin de spus. Cea care-l interpretează, Sofie Bjerke, e mult mai OK pe partea de actin decât cel care-l joacă pe Pinky – un dezastru. 

În rest, o poveste cu morală, pe ideea că adevăratele comori sunt altele/ în altă parte – concluzia, mie, cel puțin, mi-a sunat ușor fals. 

Un filmișor strict pentru micuții (4-10 ani) împătimiți ai poveștilor cu pirați, care mai au de așteptat până la următorul Caribbean.

Notă: 5.5