Killer Joe – Ce nu te omoară te poate îmbolnăvi mai rău!

Deci, sick, sick, sick, so sick, că dacă n-ar dispune de un umor demenţial şi de o viziune all over abia sesizabil suprarealistă, ori ai vomita, ori ai da-o pe antidepresive după vizionare. Oricum, care eşti iubitor/-oare de copănele crispy de la KFC, s-ar putea să nu te mai atingi de ele multă vreme. (O să vezi de ce.)

Din curajoasa categorie love it or hate it, iată apare un film de-mi place, cu toate cadrele aranjate să-ţi facă viaţa, dacă nu mai frumoasă, cel puţin mai interesantă 100 de minute.

Un neisprăvit de 20+ pierde marfă de 6000 de verzişori (mai precis, i-o fură mă-sa) şi, dacă nu face rost de ei, gud bai, bang bang. Şi ce-şi zice tipu’? Mă-sa are ditai asigurarea de viaţă, deci mai bine orfan de mamă şi cu ceva bani de cheltuială decât mort. Cum pe mă-sa n-o suferă nimeni, se potriveşte de minune, că se aliază şi cu taxu (un splendid specimen de homo oligophrenus) şi cu soră-sa (care zice că are 12 ani – cei care au citit Lolita înţeleg). Iar „geniala” lor idee e să le facă un profesionist treaba… Şi apare…

…Joe Cooper (Matthew MacConaughey), ucigaş plătit, care, deşi e construit după o reţetă străveche – talpa-iadului-cu-chip-de-înger, impecabil fizic&ultramanierat, dar tulburat la mansardă – e un psycho de cea mai bună calitate. Uite, de din ăştia duce lipsă filmu’ de azi – netrebnicii care fac conflictu’ să fie conflict. Bravo. Mai mult, se vede de la o poştă că rolul îi place enorm lui Matthew – iarăşi un plus.

Deci, Cooper se ridică şi pleacă în momentul în care ăştia, tată şi fiu, îl anunţă că n-au bani de avans. Dar se opreşte în prag când o vede afară pe cea mică dansând într-un fel care aminteşte de fetiţa interpretată de Jennifer Connelly în celebra scenă voyeuristică din Once Upon A Time in America.

Dottie Smith, o nimfetă timorată, devine garanţia că banii vor fi plătiţi – deci intră în custodia lui Cooper, care nu vreţi să ştiţi ce-i face (totuşi, aveţi în vedere că actriţa, June Temple, are 23 de ani). Oricum, se poartă binişor cu ea, dacă e să comparăm cu faza când o pune pe mă-sa vitregă a ăsteia să-i facă un blowjob la un copănel de la KFC. V-am zis că nu-i sănătos la cap.

Toţi din film au probleme şi nu le-ai pune semnul plus în faţă, că-s victime sau dimpotrivă. Marea artă e că personajele rămân distincte, iar tensiune ca în filmul ăsta n-am văzut de multicel. Mai ales la nivel de dialog, unde e cel mai greu (se vede că scenaristul e şi dramaturg). Ca să nu spun că acţiunea livrează surprize la greu.

E multă simbolistică, sunt tot felul de laitmotive, multe chestii psihanalizabile, pe care nu insist, că n-am spaţiu şi nu vreau să ucid tainele ce le-ntâlnesc, că vouă ce vă las?! Aş menţiona totuşi deschisul-închisul brichetei (decizie-indecizie), cu al cărei sunet începe filmul şi care apare exact în momentul de cotitură. Very nice. 

Trec la concluzie: un film subtil, viguros, contondent. Nu va plăcea multora, dar nimeni (cu ceva cultură cinematografică) nu-i poate contesta calităţile. 

Dacă ar mai fi avut şi un Angelo Badalamenti la coloana sonoră, poate ar fi sunat mai bine. 

Atenţie! NU daţi drumul la trailer! Spoiler alert!

Notă: 8.5 (i-aş fi dat 0.5 mai mult dacă n-ar fi fost adaptare după o piesă de teatru)