kubo_and_the_two_strings_ver5_xlg.jpg Două aroganțe, pe care și le asumă din nou casa de producție Laika (Coraline, ParanormanBoxtrolls), cu riscul ca și de data asta publicul să fie unul restrâns. Sperăm, nu atât de restrâns încât să nu-și poată plăti următorul proiect, fiindcă fac o treabă minunată. Chiar dacă mainstream-ul este bine reprezentat, mai ales anul ăsta (cu Zootropolis, Finding Nemo), avem nevoie și de ceva diferit, oricât de banal – și vag – sună asta.

Kubo se înfățișează cu o poveste insolită, situată într-un peisaj mai puțin obișnuit (Japonia medievală). Un băiețel cu un singur ochi are grijă de maică-sa (amnezică și traumatizată) câștigând bani în sat cu ajutorul talentului său de povestitor și... magician: acompaniat de shamisen, un soi de lăută cu două corzi, Kubo face ca figurile de origami să prindă viață și să se confrunte, cam la fel cum un puști de-al nostru cu imaginație îi pune pe Batman și Vader să se caftească pentru a intra în grațiile lui Fantastic Woman. Doar că povestea, spusă de-a lungul a ore întregi, în fața unei audiențe fascinate, nu are niciodată un final: Kubo i-a promis mamei că, la primul clopoțel care vestește înserarea, să se întoarcă acasă. Fiindcă, din întuneric, îl paște un mare pericol, venit din partea celor care l-au omorât pe tatăl său, Hanzo, un mare erou. Aceștia sunt nimeni alții decât bunicul din partea mamei, Moon King, și surorile acesteia. Pericolul apare în cele din urmă, iar orfanul, alături de doi tovarăși de drum, Monkey și Beetle, trebuie să găsească o armură care îl va feri de... familie.

În afară de posibilele paralele cu Harry Potter (Hanzo și-a salvat copilul cu prețul propriei vieți), Kubo este atât de original, încât rivalizează cu producțiile celebrei case de producție japoneze Ghibli, chiar dacă nu ajunge la gradul de sofisticare al acestora. Una dintre „concesiile” făcute marelui public este relația Kubo-Monkey-Beetle, unde situațiile și dialogul lasă loc unui umor asemănător celui din mainstream-ul producțiilor occidentale: în a lor journey/ quest, personajele interacționează pe baza unor caractere/ convingeri diferite, sursă de conflicte amuzante. Monkey este întruchiparea prudenței și a cinismului, Beetle, cea a eroismului prea entuziast, naiv (amintind de Buzz Lightyear din Toy Story, sau de Mr. Incredible, din The Incredibles). Charlize Theron (Monkey) și Matthew McConaughey (Beetle) sunt, evident, fabuloși.

Răsturnările de situație sunt (mai ales cea din final) imprevizibile și slujesc ideilor pe mai multe straturi: cei cărora le place ca un film să-i facă să gândească o să descopere sensuri nu dintre cele mai la îndemână: puterea amintirii, a ficțiunii (care se împletește cu realitatea până la a se confunda cu aceasta), a bunătății, a candorii sufletești în fața ispitei nemuririi „reci”. Despre capacitatea fiecăruia de a se transforma, așa cum hârtia se transformă în origami și participă la o nouă poveste, la infinit. Nu știu dacă scenariștii au avut în minte vreo legătură între modul în care Kubo dă naștere figurilor însuflețite cu ajutorul lăutei și teoria superstringurilor/ corzilor, conform căreia materia este, în ultimă instanță, vibrație, dar o astfel de apropiere mi se pare interesant de făcut.

Un film fără pufoșenii drăgălașe, fără acțiune în cascadă (deși, da, are acțiune) și, în mare parte, trist, dar care te face să vibrezi. 

nota_9.jpg Notă: 9


We know both the art of matching people and the science of technology.

Staffing done right: +250 tech specialists and a 95% retention rate. See our current job openings!

Scris de Stefan | Monday, 24.10.2016 17:48 Cronica de film

National Cinematografic