La source des femmes – Bătaia femeii e ruptă din Coran!!!

La source des femmes – Bătaia femeii e ruptă din Coran!!!

…Nu numai ruptă, dar şi călcată în picioare, terfelită şi făcută de ruşine! Fiindcă vine o obrăznicătură frumoasă ca-n 1001 de nopţi (să tot stai cu ea şi mai mult) care zice că neeeee, disciplinarea jumătăţii se face cu acordul ambelor părţi. Şi n-o zice aşa, în şoaptă, la o bârfă cu fetele, ci i-o zvârle-ntre ochi imamului, şi dacă ăla se face că n-o crede, deschide zgâtia Coranul cel plin de gândăcei şi viermişori din ăia de le zic arabii litere şi se pune să recite întru punerea la punct a neştiutorului.

Dacă ăsta e necazul cel mare al hermeneutei cu ochi de dai în febră când se uită la tine, punctul de pornire ar fi unul ceva mai mărunţel. Femeile şi bărbaţii se iau dintr-o nimica toată. Că ele cară zilnic cu cârca apă tocmai din creierii munţilor, în timp ce domnii stau la o cafeluţă, la o tacla. În loc să zică mersi că fac fitness pe gratis, ele, ce să vezi? Grevă! La instigarea cărturăresei, se înţelege. Şi nu orice grevă, ci greva dragostei – adică, mai pe ghiaureşte: s-a zis cu coliziunea de coapse. Deci, războiul sexelor, fără sex. Rolurile se schimbă apoi uşor uşor: bărbaţii, emasculaţi de dârzenia doamnelor, încep să se comporte ca nişte femei isterice, în timp ce ele o dau cu revoluţia-nainte.

Radu Mihăileanu ăsta, ce-i al lui e-al lui, are un umor special, mucalit şi omenos. Să vezi fază: unul se duce cu jalba la stăpânire, că femeile satului vor apă, iar mai-marele cică: dacă le dăm apă, o să vrea maşini de spălat, şi dacă n-o să mai spele cu mânuţa, ce-o să facă? O să stea toată ziua pe telefon, ca-n telenovele. Îţi dai seama cât or să coste facturile? Şi peste aşa mostre de înţelepciune orientală tot dai în film. (Apropo de telefon, iar fază genială: un Ericsson din ăla vechi, cu antenă, stă pe o sârmă de rufe: îl făcură fix, frate!)

Ce-i drept, dacă pun La source în balanţă cu alte filme cu personaje colective marca Mihăileanu (Train de vie, Le concert), aş înclina să spun că le prefer pe respectivele. În primul rând fiindcă îi lipseşte suspansul şi coeziunea acestora. Pe de altă parte, siguranţa cu care creează atmosfera (ludică), culoarea locală, delicioasele momente muzicale şi dialogul (cu absolut adorabilele metafore naiv-pudice: „cuptor” pentru pântece, „lopată” pentru membrul viril etc.) îl ridică mult.

Să nu mai zic de încântătoarea Leïla Bekhti, care nu e numai probabil cel mai frumos exemplar de arăboaică ever, dar e şi un talent impresionant.

La source des femmes
poate nu e capodoperă, dar e un film emoţionant, ţi se cam umezesc ochii la el. Asta, printre fazele la care râzi de te spargi.

nota_8Notă: 8 (mai aşteptăm poveşti inedite şi proaspete)

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult