wolf-totem-poster.jpg

Din categoria animalu’ mai deștept ca omu’, iată încă un exemplu, de la Jean-Jacques Annaud, care a mai explorat viața sălbatică și căruia îi place să se învârtă în zone geografice și temporale exotice (pe lângă Seven Years in Tibet și altele, a mai regizat unul dintre cele mai entertaining filme de război, Enemy at the Gates, având acțiunea plasată în blocada Stalingradului). 

Suntem în China lui 1967, al doilea an al „revoluției culturale”. Care știi să scrii, să citești, ești trimis la țară, să înveți și pe alții. Chen Zhen chiar se oferă voluntar și-l vezi, poposit, cu entuziasmul ăla care te face să zâmbești (mai ales dacă știi ce-i comunismul), printre mongoli nomazi. El și colegul lui sunt cazați la iurtă – mai ceva ca-n Vamă. Localnicii, niște ocupați cu ale lor – nu prea dau pe dinafară de dorință de carte. (Poate pentru că nu le place fața lui Mao de pe prima pagină, nu știm sigur.) Viața lor liniștită e tulburată când și când de apariția lu’ tovarășu’ de la județeană, cu sarcini de sus. Ca de pildă, să se aibă grijă de o herghelie. Lucru destul de problematic, că în zonă fosăie de lupi. 

Până la un moment dat, între lup și om e un fel de convenție tacită: nu mă calci pe coadă, nu-ți mănânc oaia. Că, slavă zeului Tengger, haleală e destulă pentru toți. Lupul s-a profilat pe gazele – nu e numai gustul, e și plăcerea vânătorii. Dar, apare lăcomia omului: după o ambuscadă a lupilor într-o turmă de gazele, niște localnici se duc și le fură prada (o să râdeți, dar lupii au frigiderul lor). Ca și cum asta nu-i de ajuns, to’ar’șu’ îi pune să omoare puii de lup prin cuiburi. Sarcină de sus. 

Chen, care are o pasiune vecină cu venerația față de blănoși, salvează de la masacru un pui și-l crește în secret. Cu alte cuvinte, știe toată lumea de el. La așa transgresiune, localnicii își scuipă în sân speriați, ba mai vor să i-l și omoare, în timp ce șeful de la județeană, mișcat de Chen care-l parafrazează pe Mao (cu un panseu care poate fi, la fel de bine, din Sun Tzu, Aristotel sau Ion Creangă), zice că foarte bine, să-l țină, ca (hahaha) „experiment”. 

Lupi antrenați special (și, pe ici, pe colo, un pic de CGI) fac tot filmul, oamenii sunt niște palizi pe lângă ei, inclusiv Chen, în ciuda unui start bun. Lupul devine protagonist, în timp ce Zhen e doar personaj principal, ăla care trage învățămintele, dar fiind implicat emoțional. E între ei o relație faină, incomodă și la ani-lumină de groteștile isterii cu care ne-au obișnuit anumite asociații de protecție a animalelor. 

Multă emoție, ingenuă, fără dulcegării, fără patetisme și senzațional HW: o comunicare al cărei farmec stă tocmai în faptul de a fi inegală, cu o zonă de mister ale cărei granițe sunt respectate cu sfințenie. Zhen și puiul de lup nu vor fi în veci buddies, și asta e mișto. 

Zhen își adaptează noile experiențe la un bagaj doctrinar minim. (Aș fi curios cum sunt descrise experiențele respective în autobiografia ecranizată de Annaud.) Doctrina nu-i dă bătăi de cap, nu există dileme, procese de conștiință, deși intră în contact cu credințele localnicilor, pe care Zhen le adoptă fără reținere. Un conflict (interior, exterior) ideologic ar fi fost o mare capcană pentru Annaud, dar, pe de altă parte, n-ai cum să nu te aștepți la el, ceea ce generează frustrare. Ar fi fost mult prea mult să faci din Zhen un personaj platonovian (v. Cevengur), dar totuși...      

Altceva: din păcate, povestea evoluează monoton, episodic, cu momente de zbucium înghesuite în câteva minute, cu personaje inutile (Gasma, love interest-ul lui Zhen, colegul lui). Arhetipul mentorului, bătrânul Bilig (cu înfățișare de maestru de marțiale, ăla care te bate cu un deget fără să te atingă) e mai degrabă stereotipic, iar impactul lui asupra lui Zhen, nesemnificativ. 

În rest, peisaje superbe și cel puțin un cadru care-ți rămâne în ochii minții pentru mult timp (caii prinși în gheață).  


Notă: 7 


Scris de Stefan | Friday, 29.07.2016 15:52 Cronica de film

National Cinematografic