Life as We Know It – O viaţă plină ca un pampers

Filmul ăsta e ca un copil mic: îţi faci speranţe, apoi dă cu mucii în mâncare. Aventura cu happy end al lui the average mismatched couple dată pe invers e ispititoare, dar greu de demonstrat – fapt că nici scenariştilor nu le-a prea ieşit.

Îi iertăm: ambii sunt începători. Ca şi regizorul, de fapt, el însuşi dând cu „now, action”-ul pe la family soap-uri. Filmul preia şi el mirosul iute de cupluri în fierbere din serialele respective. Poate, cu nişte bancuri mai inteligente, ar fi fost un serial în standardele obişnuite… Adică: de clătit creierii, fără side effects.

Chiar dacă sunt cuminte şi pap tot, nu pot să înghit faza cu părinţii care-şi lasă, prin testament, copilul în grija prietenilor cei mai buni.

Care cuplu, în floarea vârstei, vesel şi optimist cât încape, fără să se ştie cu vreo incurabilă, ar ticlui un testament (şi comun), care să mai menţioneze şi cui lasă brotăcelul? Măcar dacă o băgau pe Urania în ecuaţie, să le fi prezis the nasty thing. Sau dacă, la finalul filmului, părinţii reali ar fi ieşit cu tortul, „smile, you are at the candid camera!”.

Am depistat cel puţin trei subliminale: get a kid = get a life, get a kid = get harmony in the couple, true romance? = get a kid. Nici nu e greu: scenariul ţi le citeşte rar, silabisind, îţi arată şi pozele, să înţelegi. Ca să vezi de ce îi considerăm pe americani atât de inteligenţi…

Filmul începea modest, dar promiţător: el şi ea, puşi să se întâlnească, nu se pot suferi. Faptul că el e un playboy şi ea dificilă, cred scenariştii, e un plus de exploatat. Din păcate, iese cu minus. Apoi, romance-ul cu năbădăi face loc vieţii traumatizante a „cuplului” care nu ştia ce le poate pielea drăgălaşilor ălora din calendarele siropoase.    

Titlul e derutant rău. Are, aşa, o aură de înţelepciune stoică, de life is life, accept it or not. Pe de altă parte, e chestia subiectivă: adică e ceea ce ne închipuim noi că e. Că ne depăşeşte capacitatea tărtăcuţei.

Astfel, că aştept o parte a doua în care să ni se reveleze că orchestratorul din spatele acestei felii-de-viaţă e Sophie, mucoasa. Sophie… ta na nam. V-aţi prins: sophia = înţelepciune, la vechii elini. Care, de fapt, Sophie e inocentă în gângureală şi diabolică în planuri, acestea vizându-i pe recalcitranţii Holly & Eric, care (mai ales el) nu vor să vadă cum e viaţa şi pace. Adică: să fie o familie, cu copil, evident. Metonimic, viaţa este un pampers plin: când dai cu nasul de ea, o recunoşti în sfârşit: „asta-i viaţa!”    

Life as e aproape fără suflare, cu piciorul criticii pe cap. Nu lovesc în pipălşi căzuţi deja… Aşa că îmi canalizez frustrarea către cei de la noi care importă astfel de producţii, când anual ies zeci de filme care merită văzute, majoritatea incomparabil mai ieftine. Să le fie viaţa plină de ştim noi ce!