love_the_coopers_poster.jpg OMG, mai sunteți mulți?! Patru (4)! Patru generații. Le-ar trebui contor de familie la intrarea în casă, iar nouă, o enciclopedie la zi, să știm care-i soră cu soră, strănepot cu străbunic. Bașca, au cu toții „poveștile” lor, care se/ nu se intersectează. Absolut toate triste tristuțe. Dar fiindcă-i film de Sărbători, clar că n-o să rămână așa, că-i vorba de funcționalitate în disfuncționalitatea familiei. (Sau poate o să rămână?...). Ideea e cum ajungem acolo. Păi, cât ai zice „masă de Crăciun”, că altceva nu prea se întâmplă (adică, ce vedeți în trailer, aia e). Păi, de ce ar trebui să vă încarce mintea cu acțiune, având în vedere supraomenescul efort mnemotehnic și intuitiv la care sunteți supuși?

So... Suntem în dimineața de Crăciun, iar Charlotte (Diane Keaton) și Sam (John Goodman), seniorii, sătui probabil de viața îndestulată și tihnită (că alt motiv nu văd), au decis să divorțeze, așa că vor mai face o ultimă masă cu toți membrii familiei. Care, cum spuneam, au probleme. Hank (Ed Helms) e un jalnic șomer deja în divorț: în loc de compătimire, stârnește antipatie până la a-ți vine să-i dai castane. Emma (Marisa Tomei) e o furăcioasă depresivă mincinoasă cronică – ar fi putut avea haz. Într-un alt context. Olivia Wilde o joacă pe tipa deșteaptă-frumoasă-cu-probleme-la-bărbați care dă de tipul cel mai nepotrivit, pe principiul că (pardon) contrariile se atrag (ceea ce psihologii adevărați neagă că ar fi obligatoriu).

StrăbuniculAlan Arkin (aici, Bucky) e îndrăgostit platonic de chelnerița Ruby (Amanda Seyfried), care, ca să vezi, îi răspunde cu aceeași ardoare spiritualizată. (Nu vă speriați, nu e îh, e doar fals. Ca tot restul, apropo de relații.) Mătușa Fishy, cea mai în senectute dintre toți, și-a tras un clișeu cu Alzheimer, ca s-o dea nostim. Dintre mucoși, un adolescent respingător visează s-o sărute pe una (cea mai oribilă, voit sau nu, chestie dintr-un film de Crăciun), iar Madison, năpârstoaca familiei, singura simpatică, are cam o singură replică. Concluzia: titlul este, clar, ironic.

Ca și cum n-ar fi de ajuns că, din două în două minute, trecem de la o pereche la alta, bașca, alte și alte personaje, filmul ne mai blagoslovește și cu vocea naratorului – câinele Rags (cu felia lui de clișee, că vorba aia, e din familie). Naratorul are aici nobila menire să ne explice ce se petrece în cadru, că poate suntem ocupați cu twitter-ul chiar în acel moment, și să ne dezvăluie (wow) din mecanismele sufletești ale fantasticelor personaje care ni se perindă prin fața ochilor. Nu în ultimul rând, să introducă momente de „magie” – pipălșii își amintesc (cu emoție, evident) de Crăciunuri vechi (tot cam nefericite), iar cadrul se populează cu ei când erau mici/ tineri etc. „E un Crăciun bântuit de fantomele Crăciunurilor trecute”, ne asigură voice-over-ul. (Dickens, ce zici de asta?)

Timp de 10-15 minute, râzi la vreo două-trei bancuri. După care începi să realizezi că toate sunt la fel. Că line-urile alea, în care, uneori, se ironizează line-uri din seriale (că dacă ironizăm, suntem „mai” superiori) e tot ce primești. Ba nu, scuze. Mai sunt povețele bătrânești, încărcate de ’țelepciuni (Bucky îi spune lui Hank că ar fi timpul să-și găsească o gagică) și replicile din categoria paradoxo-abisalități. Proaspăta cunoștință a lui Eleanor (Olivia Wilde) îi spune acesteia, pe un ton cât se poate de grav, că, cităm, „ești funny pentru că ești tristă” (se vrea replică metatextuală, că-i parafrază dintr-un show,dar e doar stupidă). Și, apropo de giumbușlucurile voice-over-ului: „Sam (bunicul) o invită pe Madison (nepoțica) la dans, pentru ca aceasta să uite ce i s-a întâmplat în toaleta bărbaților.”Oh, this is funny because it’s sad!

Un casting irosit, un film fără cap și fără coadă: n-avem probleme (reale), n-avem mesaj distinct (față de alte catralioane de producții de gen) și n-avem final. (Sau, da, dar e cel mai slab construit final din câte am văzut în ultima vreme). O să meargă, probabil (și în ciuda unor mici mușcături la politically correctness, că-i la modă), la categoria 55-80, gospodine cu simț cinematografic scăzut, dar cu ceva pretenții coltorale.

Nu m-am mai uitat de mult la Home Alone... Mă bântuie fantomele vizionărilor trecute...

nota_45.jpg Notă: 4.5

Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de Stefan | Tuesday, 24.11.2015 14:49 Cronica de film

National Cinematografic