Lucy – Mintea cea de pe lângă

Fiindcă pe Scarlett Johansson mi-o închipui oricum, mai puțin ca pe o tipă care să ilustreze IQ, am salutat ideea lui Besson de a o transforma pe languroasă într-un geniu-e-puțin-spus. Dacă mai arde și câte un cap (frumos-și-deștept) în gură, e deja porn ce-vrei-mai-mult-de-atât. Besson și-a lucrat gagicuțele binișor, că nu degeaba unele au devenit brand – cine n-o știe pe Nikita care-ți dă pumni cu nemiluita?

Iaca avem S.F. cu puterea gândului (da, iar). La începutul filmului, Lucy e o studencuță trimisă de părinți să învețe ceva limbă asiatică, dar ea e mai mult prin disco-uri, pilind și trăgând prin orificii. BF-ul ei o obligă să livreze o geantă unor ochi oblici și, după un episod cu adevărat urât și promițător, implicându-l pe mr. Jang (acest monstru sacru care e Choi Min-sik, respect), tipesa se trezește cărăușă de droguri: ceva special, care arată ca sarea de baie (aia albastră) și care, odată ce i-a intrat în sânge, o face să se urce pe pereți. Literalmente. Și, după ce că prinde reflexe de Nikită, începe a citi gânduri, a manipula minți neprihănite, controlează verticala și orizontala, își poate schimba părul într-o secundă (pițile o întreabă pe twitter dacă poa’ să facă același lucru cu unghiile) și își amintește multe și (ne)vrute, inclusiv laptele care l-a supt de la mă-sa. Tot literalmente.

De aici încolo, numai ea – că are cu ce – înțelege care-i sunt dezideratele: să fie vorba de răzbunare pe gălbejiți, să vrea să oprească „flagelu” (din motive diferite și poate divergente), să fie „decât” setea de cunoaștere și „dezvoltare personală” (ah, ce rău sunt)? Dar cert e că o ține din glorie în glorie, pe toată linia, niciun pas în spate. Iubărmenșă cum e, mintoasa noastră nu mai cunoaște frica (deși, o dată se contrazice, din fericire) și prezidează conflictul din god mode.

Ca și cum gafa asta de concepție nu era de ajuns, ni se servește în paralel surogatul de poveste a savantului Norman (Morgan Freeman), un fel de profet al lui Lucy: omul normal își folosește 10% din capacitatea creierului, zice mnealui, în timp ce delfinii, care au descoperit ecolocația, 20% (că el nu știe că nu numai liliecii mai practică asta, dar și unii orbi de-ai noștri). Și, ca să vezi, Lucy urcă cu procentele până la 100%.

Ca să fie tacâmul complet, „capitolele” sunt denumite cu procente (pe la ce nivel a mai ajuns geniala powertitty) și… atenție, avem, acolo unde suntem prea dobitoci să înțelegem ce se întâmplă, inserturi cu cadre de Animal Planet. (Inițial, mi-am zis că e vreun îndrăzneț postulat estetic. Mnu e. Iar bomboana de pe tort a fost când ea zice că ar putea muri foarte curând, și… începe Requiem-ul lui Mozart. Vorba unora: rămâi prost la o astfel de fază.)

Dezvoltarea personajului – zero (ceva ce face din Nikita un caracter amețitor de complex). Suspans – chiar mai puțin. Story? Slab. (În plus, cei care au văzut Transcendence s-ar putea să se atace la un moment dat.) Ceva sexy? Poate doar pentru cei cu imaginația suficient de bogată. 

Părți bune? Câteva, răsfirate. Printre ele, ideea principală. Fanii lui Terence McKenna vor face imediat o paralelă cu teoria acestuia, conform căreia apariția limbajului (deci, o revoluție în evoluție) se datorează substanțelor psihedelice din anumite ciuperci: iată ceva subversiv și interesant. Apoi, o bucățică ce aduce cu o bucățică din 2001 Space Odyssey. În fine, entuziaștii NLP-ului ar mai găsi aici ceva hrană și să nu-i uităm pe cei care-l consideră pe Luc Besson un nec plus ultra al acțiunii în Lumea Veche.

Notă: 5.5