Madagascar 3 – I like the movie, movie!

Nu mai ştiu unde am citit că pinguinii o fac doar o dată pe an, şi atunci durează 3 minute. Aşa se explică de ce Rico, Skipper, Kowalski & Private debordează de energie şi au timp să pună la cale tot felul de ghiduşii, care mai de care mai ingenioase. Cinicele înaripate au fost unul dintre motivele pentru care am urmărit seria M. Dar, dacă e să răstălmăcesc misterioasa vorbă a lui Skipper „You didn’t see anything”, aş putea spune, cu o umbră de exagerare, că, într-adevăr, până la M3, nici n-ai văzut mare lucru. Cu alte cuvinte, M3 e mult mai tare. Din multe puncte de vedere.

În primul rând, scenariul… Ideea cu animăluţele care s-au săturat de libertate şi vor înapoi la zoo, ca pensionarii noştri, înapoi la Ceauşescu, că era mai bine când era rău, e haioasă în sine, deci, startul e bun.

Apoi, un adevărat hocus pocus modul în care, într-o oră jumate, scenariştii aranjează în pagină un story relativ complex şi subploturi elaborate minuţios, cu o gamă de situaţii şi trăiri impresionantă. De exemplu, aventurile (les mésaventures, ca să fim mai corecţi) ale minunat de scârboasei Chantal Dubois, cea care îl vrea pe Alex leul trofeu pe pereţi, le-aş pune sub ochii multor scenarişti de la HW, să vază şi domniile lor cum se construieşte subpovestea unui personaj secundar. Ca să nu zic de faptul că Dubois, în ciuda faptului că motivaţia ei e mai pe înţelesul celor mici şi că răfuiala cu Alex aminteşte de meciuri precum Elmer Fudd – Bugs Bunny, e totuşi un personaj negativ de nota 10. Rezist ispitei spoileriastice de a menţiona două secvenţe supertari, dintre care una trimite, subtil, la Shawshank Redemption şi la Silence of the Lambs.

Povestea de dragoste dintre du(b)iosul King Julien (care îi vine infamului Sacha Cohen ca turnat) şi Sonya, o ursoaică a cărei privire şi atitudine e un amestec de depresie, cretinism şi ferocitate: foarte tare. Romance-ul prin Roma, unde – îndrăzneţ din partea scenariştilor – apare şi mâna papei, căruia i se pupă şi subtilizează inelul: o mostră de virtuozitate.

În proporţie de peste 60 la sută, dialogurile, pigmentate din greu cu accent franţuzesc, rusesc sau italian, fac concesie minţilor în curs de dezvoltare, însă celelalte procente sunt suficient de savuroase ca să-i mulţumească şi pe cei mai tăvăliţi prin filme. (Scârba de Chantal: „Hello, kitty… So, you ran with the circus. What a cliché!” – hahahah).

E desăvârşit modul în care dintr-un dat nu foarte ofertant ca paletă umoristică (eh, nişte animale haioase), creatorii au reuşit să diversifice nuanţele de la vioi, copilăresc, până spre spicy sau chiar dark.

Deci, mă umflă râsu’ şi acum… Cum au cumpărat ei un circ falimentar cu banii de facultate ai lui Private! Genial.

Care nu-ţi place, nu-ţi dau banii înapoi, că-i scump biletu’, dar dau o bere şi continuu să-mi susţin punctul de vedere: că Madagascar 3 e minunat.

Notă: 9 (merge văzut de mici şi mari, clar)