Magic Mike XXL – Fetele, ați fost cuminți?

Oricare ar fi răspunsul, meritați o nouă porție de Magic Mike. Atenție, grad periculos de interactivitate (exemplu: lins sirop de ciocolată de pe spectatoare), menit să umezească vise femeiești pentru multe nopți. Da’ ce spun eu aici, ce pățesc „bietele” fete luate „cu japca” pe scenă de către stripări e mai ceva ca violul (în cele din urmă) consimțit. 

Ce este mai wild&dirty decât o petrecere de băieți cu stripărițe? O petrecere de chicks cu stripări. Dacă mai bea și o bere jumate înainte, fata ta suferă niște transformări care dau rușine celor mai supernaturale filme. Firește, tre să fie desfășurare de talent, ca la Magic Mike. 

Mike (un Chaning Tatum cu toate pătrățelele și alte atuuri la locul lor, de parcă timpul e reversibil) a luat-o pe o cale greșită. De trei ani, a pus în cui tanga-ul de latex și s-a apucat de mobilă pe comandă (era oricum visul lui, care nu era al lui, după cât se pare). Îi merge de mai are puțin și face criză de nervi: gagică-sa l-a părăsit și nu poate plăti o amărâtă de asigurare singurului său angajat. În acest context, un mesaj de la Tarzan (Kevin Nash) cum că Dallas, managerul trupei, a zdohnit, îl readuce alături de trupă. Care a făcut șto de el – Dallas e viu, deși nu-și mai arată pectoralul. Cel care îl întruchipa în 2012, Matthew McConaughey, este marele absent al filmului. 

Întrerup articolul c-o întrebare. Pe când un film cu stripărițe, s-avem și noi, băieții? Dar ceva fain, nu Striptease cu Demi Moore, la care eu cel puțin mai aveam puțin și adormeam. 

Reiau… Legenda spune că Mike nu e foarte sigur că vrea să mai facă parte din trupa care i-a adus glorie și bani (bancnotele alea de 1 dolar pe care le netezea, apoi le ducea la bancă – genial). Dar… Într-o seară, pe când suda ceva, la radio s-a băgat o piesă hip-hop prea-șmecheră, iar membrele lui Mike au început să se miște singure, iar Mike s-a lăsat în voia lor. Atunci și-a dat seama că menirea lui nu era să facă scaune, ci să înțepenească gagici de ele și să le facă să tremure de plăcere. Așa că nu numai că se adaugă vechii găști, gata pentru o nouă bătălie, la Stripper Convention de la Myrtle Beach, dar devine și, tacit, liderul ei – fără ca nimeni să-i pună la îndoială poziția. Ceea ce urmează este, în mare parte, un road movie, fără peripeții care să pună în scenă vreun suspans (care e cam zero barat), dar cu ceva scene genuine, precum cea în care Big Dick Richie face pariu că o va face pe o murătură de casieriță să zâmbească. Excelentă faza: umorul vine din faptul că Richie e în afara scenei și trebuie să improvizeze, ceea ce și face, unduindu-se pe un frigider cu răcoritoare. Cool. 

Victorie pe toată linia: Magic și ai săi sunt ca Robin Hood și ai săi merry men, doar că nu fură punga cu cocoșei de aur de la călugări îmbuibați, ci direct inimioare de domnițe. (Am dat o căutare rapidă pe google și am găsit paralela respectivă cu merry men, deja au scos-o alții, dar zău dacă renunț la ea.) Pe drum dă peste o potențială cucerire romantică, Zoe, care se dă drept lesbi (așa, de cochetărie, normal), în niște circumstanțe simpatice: el se pișă la malul mării, iar ea îi face poze. Mai târziu, Mike și băieții îi calcă pragul, ca să găsească acolo o „seară a fetelor”, printre care e și mama lui Zoe, o milfă dogorind de dorințe (Andie MacDowell, nu ne-am fi închipuit…). 

Marea „găselniță” a filmului e că băieții, sub ecstasy, consideră că tre să lase deoparte clișee stripăriste gen „pompierul” sau „polițistul” pervers și să născocească situații mult mai aplicate pe fanteziile feminine. (Se poate? Se pare că da.) Rezultatul va fi redat într-un final show – cum spun tabloidele – „incendiar”: desfrâu și nerușinare care frizează limite. Dar până la urmă, nimic care să fie de un alt nivel. Deși cică e imaginație, nu avem idei geniale, „lupta” se dă tot la nivel epidermic. (Da, unul dintre numere are ecouri din Fifty Shades, dar e doar o chestie oportună, fără alt argument.) Vorba aia, când văd tipesele un sixpacks declanșând o energică mișcare din bazin, gata, s-a rupt firul. Care-i diferența între femei și bărbați la capitolul ăsta? Ați fi mirați să aflați: niciuna, părerea mea. Mai zic ceva feministele de obiectificarea femeii de către mascul în filme care exploatează diferite aspecte etc. etc.? Poi, să-i vadă pe „amărâții” de stripperi ce au de suportat. Pardon, „male entertainers”, cum se autointitulează, ca să respecte nomenclatroul calificărilor. Termenii, iar, sunt sursă de amuzament, fiindcă our guys, strânși de ușa capitalismului, tre să manevreze, properly, cuvinte precum „marketing” (vor să se bage în afaceri după). Faptul că sunt cam plăvani la capitolul ăsta îi face simpatici. 

E un film pentru femei? Nu, nu e o întrebare inutilă. Este și nu este un film pentru ele. Nu e, fiindcă, totuși, subîntinde, o filozofie machoistă: le arătăm ce vor și ne dau ce vrem, f…tem ce ne place. Bineînțeles, ce mai contează când băieții se mișcă de parcă-s făcuți în CGI? Sunt multe întrebări, dacă nu la nivel cinematografic, măcar la nivel socio-cultural.  

Față de Magic Mike (2012), Magic Mike XXL e ca un film de Roland Emmerich față de un Bergman, adică brainless, iar denominația măsurii, XXL, e mai mult o strategie de piață. Sigur, dialogurile continuă să aibă un oarecare firesc în ele, dar eu cel puțin n-am depistat nimic subtil, problematic și/ sau nutritiv în noul MM. Poate singura chestie mai profundă e reflecția unui entertainer de culoare, care zice: we are (like) healers. O fi ceva adevăr acolo, dacă aș fi gagică aș confirma/ infirma. 

Obiectiv vorbind, MM, vechi și nou, acoperă, onorabil, fără problematizări inutile și cu simț al spectacolului decent, un segment al entertainment-ului încă neacoperit. Până la urmă, tipă sau tip, n-ai cum să nu accepți că ce coregrafie bagă băieții e greu de găsit în altă parte. Uneori, e chiar atât de simplu. 

Notă: 6.5