Man of Tai Chi – Take all the pills, Neo!

Man of Tai Chi – Take all the pills, Neo!

Pfoaaaa, chiar zici că are nevoie, la un moment dat, că rage înspre cameră, de zici că-i Bob din Twin Peaks. În general, Donaka Mark, personajul lui Keanu, virează tăricel spre diabolic (exact, din ăla cu priviri fixe, rânjete și replici formate dintr-un cuvânt, mârâit printre dinți), dar se oprește exact când te așteptai să-i crească o pereche de coarne răsucite și să i se aprindă jar în ochi.

Deci, nimic supranatural nu deranjează cafteala. Din nefericire, nici (aproape nimic) altceva. Plici-pliciul, din abundență, lasă de rușine restul acțiunii, care se vrea simplă, dar e doar sărăcuță. Cu excepția unei „revelații”, în a treia parte, care schimbă optica și, ups, și ideea de bază, ale cărei resturi sunt reluate la final. Confuzie.

Bogătanul Donaka își face bănuțul din meciuri ilegale și îl vede pe mlădiul Tiger, un amărât de delivery boy, dar mare șmecher în ring, ca pe viitorul afacerii lui. Tiger: că el n-o face pe bani. Donaka: mmmbine, atunci te fac io să ai nevoie de bani. Apare și nevoia (pentru chestii nobile/ de suflet, evident), Donaka îl bagă în competiții pe Tiger, urmărind the rise of the inner beast a plăpândului, dar aprigului la nevoie, taichist. Notă: Actorul care-l joacă pe Tiger e buddy și colaborator al lui Reeves în câteva Matrix-uri. Vru Neo să-i aducă un omagiu strălucitului cascador? Foarte pozitiv. Îi arată calitățile de saltimbanc. Și cam atât. (Idee: Cred că ar fi avut mai mult succes dacă l-ar fi filmat cu telefonul mobil bătând niște skinheads beți și ar fi postat filmulețul pe youtube.)

Drama protagonistului nu ajunge la spectator din mai multe cauze. Una ar fi că Tiger, cu excepția luptelor „mari”, are cam aceeași expresie, aia încordată (dar nu la fel de șmecheră) de Bruce Lee din scena cu oglinzile. Zici că are în permanență impresia că va fi atacat din clipă în clipă. Apoi, problema confruntării Tiger-Donaka nu-s dialogurile stupide (că sunt, măiculiță), ci cum sunt aranjate în cadru. (Amatorisme gen, la un moment dat, Keanu hăhăie sinistru, dar noi vedem mecla ăluilalt, fără reacție explicită. Ca să nu spun de jde cadre cu semnificație 0. Iar coloana sonoră, în sine OK, este, pusă cap la cap, o cacofonie.)

În ce-l privește pe Donaka-Reeves, ar trebui creată o categorie specială pentru el: „villain-ul magnific ratat” (vă las să alegeți între „magnific” ca adjectiv sau adverb). Personajul e făcut din bucăți (interesante) care nu se îmbină. Orice regizor cu experiență ar fi scos din el un psycho nostim. Păcat.

Mișcările în sine sunt faine, dar, din nou, punerea lor în scenă lasă de dorit. Nu mă refer doar la decorul lipsit de personalitate, ci și la unghiurile de vedere și la editarea video. N-au vrut „balet” ca în Crouching Tiger…, Hero sau Kung Fu Hustle, ci ceva mai „realist”? OK, dar a fost pe riscul lor. Nu văd nimic vetust și de ocară să filmezi spectaculos, într-un decor „cu tematică” și să abuzezi de slo-mo & stuff în montaj. (Aici, doar în cele două „mari” lupte e slo-mo.)

Timp de 30-50 de minute am tot crezut că e vorba de un return to innocence/simplicity, spre marțialele de categoria B ale anilor 80. Nu-i. Ipoteză: o fi născocit o subcategorie, gen B1a, pentru o felie anume de public. De altfel, sunt aproape convins că cei care o ard pe Mortal Kombat o să simpatizeze cât de cât cu Man of Tai Chi.

E de apreciat, totuși, debutul regizoral al lui Reeves. Pe alocuri, din toată confuzia, răzbate câte un ecou de sinceritate și, în câteva cazuri, reușește să redea o atmosferă încordată. Îl așteptăm cu chestii mai serioase. (Printre altele, în decembrie, cu rolul din 47 Ronin.)

nota_6Notă: 6

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult