Men in Black III – Un S.F. mai mult S decât F

Men in Black III – Un S.F. mai mult S decât F

După 10 ani de la MiB II, băieţii sunt încă în formă. Doar că nu mai livrează performanţă, din păcate. Iar curajul primei tinereţi a fost înlocuit de o prudenţă dezamăgitoare. Tehnic, MiB III e poate un film mai corect din multe puncte de vedere decât primele, dar îi lipseşte dramul de nebunie şi entuziasmul acestora. Şi, prin asta înţelegeam eu prin „performanţă”…

Mie îmi pare că franciza MiB e una foarte fertilă. Ideea că odioşii ăia care se străduiesc din răsputeri ca tu, om obişnuit, să ignori că Pământul colcăie de alienşi, de fapt, salvează frecvent omenirea, fără ca tu să ai habar, este minunată. Şi, zic eu, de exploatat la greu. Pe lângă asta, minunile de E.T. ieşite din imaginaţia lui Rick Baker, cu moacele lor atât de atipice, haioase în cel mai înalt grad – iarăşi, un motiv să credem că franciza poate să dăinuie mult şi bine.

Deci, ai o idee mişto, ai nişte personaje meseriaşe, tot ce-ţi mai trebuie e o poveste solidă şi proaspătă. Mai ales că au avut timp 10 ani să gândească MiB III, story-ul trebuia să fie ceva total ieşit din comun. Nu e…

Când am auzit de călătorie în timp, deja am ridicat din sprânceană: e, după părerea mea, cea mai comodă formă de SF – soluţia pentru cei neinspiraţi. Faza cu viitorurile multiple îţi pune la încercare capacitatea de concentrare şi de analiză, doar că nu prin genul ăsta de atractivitate se fălea MiB-ul înainte.

Singurele lucruri care mai salvează filmul de la ariditate sunt superba idee cu universul conspirând pentru victoria unei echipe de pe ultimul loc şi candoarea lui Griff, extraterestrul vizionar – ceva nou printre cinicile creaturi care populează această Casablanca a spaţiului care e Pământul („Doreau Pămîntul ca o zonă neutră pentru creaturi fără planetă. Ai văzut Casablanca? E acelaşi lucru, dar fără nazişti.”, MiB I).

MiB III a schimbat dozajele: a pus mai multă ştiinţă, şi mai puţină ficţiune şi a preferat dramatismul umorului. Personajele secundare – sarea şi piperul – sunt discriminate. De exemplu, faţă de un MiB II (e imposibil să nu ţi-l aminteşti pe mopsul isteric şi „meloman”, partener temporar lui J/ Will Smith). Şi, ce e cel mai hmmm: antagonistul din MiB III, Boris the Animal („decât” Boris, cum se prezintă) este, faţă de gândacul din MiB I şi Serleena (MiB II), cam neşlefuit. Cel puţin reptiliana Serleena (o Lara Flynn Boyle mai sexoaso-fatală ca niciodată) îl eclipsează total.

Şi, da, mi-era dor să-i văd pe simpaticii limbrici vicioşi, care au avut un rol „crucial” în MiB II, dar neh… Ce tare a fost faza când J&K, împreună cu viermii, intră într-o garsonieră, unde o familie se uită la tv (capul de familie fiind chiar regizorul, Barry Sonnenfeld), deschid un perete, scoţând la iveală un arsenal cu care ar fi putut distruge N.Y.-ul în 5 minute, apoi se cară, nu înainte de a-i neuraliza pe „încuiaţi” şi a-l povăţui pe tată s-o lase pe aia mică până târziu la televizor! Antologică.

Da, recomand şi MiB III – chiar dacă nu e la fel de amuzant ca primele, rămâne unul dintre cele mai reuşite ficţiuni care rulează pe la noi. Şi, da, eu rămân un fan în continuare.

nota_7.5Notă: 7.5

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult