Mission Impossible: Rogue Nation (2015) – Hunt, ți-ai tras, în sfârșit, un Moriarty al tău?

Mission Impossible: Rogue Nation (2015) – Hunt, ți-ai tras, în sfârșit, un Moriarty al tău?

Noi așa sperăm – că, cine știe, poate se face o „mică” abatere în franciză și-l mai vedem și-n MI6 pe Solomon Lane (acest Sean Harris care ne-a speriat rău tare în The Borgias). Cu mai multe atuuri („puteri”), dacă se poate. Firește, greu să ajungă vreun villain la gradul luciferic al lui Jim, eternul dușman al detectivului de pe Baker Street 221B, dar clar că Lane promite: dintre toți băieții răi care s-au pus de-a curmezișul Misiunilor, el este cel mai („corect”) motivat, mai convingător și unul dintre cei mai mobili pe suprafața acțiunii, nu atât acrobatic vorbind, cât psihologic. Da, după părerea mea, e mai deștept decât Owen Davian (Philip Seymour Hoffman) din MI3 și, ca atare, mai periculos. Iar asta se datorează și faptului că-l știe pe bolidul de Hunt cum funcționează, astfel încât să se joace cu el. Dacă minionii lui Lane ar fi fost ceva mai pe măsura stăpânului, lucrurile s-ar fi dovedit și „mai” imposibile pentru mr. Cascadorie. (Dintre ei răsare anemic și mai degrabă caricatural un anume Bone Doctor, specialist în rearanjat oase, dar prea e depășit de situație. Păcat.) 

Dacă în MI Ghost Protocol Ethan Hunt (infatigabilul, pururea-tânărul Tom Cruise) simțea pe pielea lui lașitatea mai-marilor, acum află cu stupoare (după ce mai să fie omorât într-o micromisiune) că IMF (Impossible Mission Force), cea care i-a dat o rațiune de-a fi ș-o pâine amară până acum, a fost pusă pe liber de un dobitoc, pe nume Hunley (Alec Baldwin) de la CIA. Chiar în momentul în care misionarul nostru identificase o organizație-fantomă (Sindicatul), care lucră la spate tot ce mișcă în materie de spionaj. Mult mai amuzant decât rusnacul din Ghost Protocol, Hunley este un redutabil băț în roată pentru Hunt cel hunted. 

Dar Hunt cel la ananghie nu e singur. Simon Pegg, acest geniu comic, reia învelișul lui Benji Dunn, side-kick-ul său nerd de câteva misiuni încoace care garantează momentele de comic relief. N-o să vă vină să credeți, dar Benji nu mai e chiar cel pe care-l știați: a prins la curaj și e mult mai mult în focuri. Lui i se alătură, ceva mai prudent, dar tot cu iubire de tovarăși, Brandt (Jeremy Renner) și veteranul (că-l știm încă din 1996, din MI1) Luther Stickell. (Ca mică bârfă: cât de nedreaptă e natura/ viața/ whatever, când e să-l compari, fizic, pe Rhames cu Tomiță. Mă mai întrebam eu la un moment dat cu ce dracu’ îl hrănesc ăia la biserica scientologică pe protagonistul din Top Gun. Dar tot cred că-i vorba de gene. Apropo, ai înnebunit?! Cică se face Top Gun 2. La ani-lumină de a fi fan al primului, dar chiar sunt curios…)

Că menționam la început „mici” abateri de la schema clasică a MI: anul ăsta avem una binevenită, sub trăsăturile unei femme fatale (adică, picioare lungi, priviri languroase în care masculii trebuie să citească „pericol”, dar și „promisiune”), Ilsa Faust (Rebecca Ferguson). Ilsa, de găsit, de preferință, în orașul marocan Casablanca (trimiterea la eroina cu același nume din celebrul film cu Bogart și Ingrid Bergman e evidentă), este și nu omul Sindicatului. Misterul planează până în a treia parte (tot ce putem spune despre ea e ce spune Luther: „she’s bad news”). Nu e în totalitate un personaj de film noir, dar are un touch proaspăt în serie și – ah – incredibil de sexy. Rochia de seară cu despicătuuuuurră pe care o poartă într-o misiune la Opera din Viena? Dacă nu mă necăjește memoria, cred că e cea mai voluptoasă apariție într-un film de spionaj din ultimii ani. 

Ca să nu mai spunem că toată secvența de la operă, montată pe muzica lui Puccini, are amprenta unui maestru: scenaristul/ regizorul Christopher McQuarrie e un magician. Secvența respectivă va intra în istoria cinematografiei la capitolul filme de acțiune. Nu celelalte, mult mai senzaționale, care vorbesc despre anduranță fizică și skillși (faza cu avionul din trailer, o pogorâre într-un maelstrom a lui Hunt, o urmărire ultranervoasă cu motociclete în Maroc etc.). 

McQuarrie își cunoaște materia, îi știe proprietățile. Ține cu tot dinadinsul să-și lase amprenta în ea, la mai multe niveluri: distrează consumatorii de popcorn până la orgasm (aventura lui Cruise pe Burj Khalifa din MI: GP are rival, da), presară clue-uri pentru fideli (rabbit’s foot din MI3 revine sub o formă cute, de… breloc, găsiți-l!), dezvoltă filozofii jucăușe (vezi motivația villain-ului). Și, bagă chestii meta: „You want drama? Go to opera”, îi spune Ethan lui Benji. Cunoscătorii o să înțeleagă. 

În altă ordine de idei, MI Rogue Nation face o medie între MI3 și MI4: primul este dramatic, al doilea, mai mult comic și spectaculos. Concluzia: Misiunile sunt încă pe mâini bune. 

Notă: 8.5 

nota_85.jpg

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Citește mai mult despre: Mission Impossible Rogue Nation Tom Cruise

Comentarii 0 comentarii

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult