Mortdecai – Depp, îți mai dăm o șansă

După sinistroșenia de Transcendence, Depp revine pe ecran într-un, generic vorbind, rol principal care l-a consacrat, cel de bufon „flexibil” moral: este lord Mortdecai, proaspăt, mândru posesor al unei mustăți iscătoare de conflict cu consoarta Johanna (Gwyneth Paltrow) și generatoare de interminabile discuții care trec ușor peste limita dintre funny și ostenitor. Versat și lipsit de scrupule negustor de artă, dar și copleșit de datorii, Mortdecai se vede silit să accepte colaborarea cu detectivul Martland (MI5) în vederea recuperării unui tablou de Goya, a cărui valoare stă, după cum o să vedem, mai mult pe dos decât pe față.

Nici nu mă așteptam ca intriga polițistă să fie mai originală de 0,2% (deși, pentru ignoranți, pe afiș ar fi trebuit specificat: conține 0,2% substanță activă), deci m-am concentrat pe glumițe, gaguri, personaje și relații dintre ele. Și, surprinzător: dacă admiți că filmul este exact ceea ce vrea să fie, adică un bâlci de doi lei, atunci poți chiar să te desfeți cu niște poante.

În triunghiul amoros Mortdecai-Johanna-Martland (Ewan McGregor), cea care are ceva de spus e doar ea, în postură de Penelopă emancipată: e singura care are aerul că ia în serios relațiile, tot așteptând să se aprindă o scânteie undeva. Care nu se întâmplă așa ceva. Dar ea e simpatică și cumva convingătoare. Și are cel puțin o scenă (în care „dialoghează” cu un moș senil) despre care se poate spune că e mai mult decât o măscăreală.

Deși având la bază tot o puzderie de clișee, mai multă chimie prezintă relația dintre lord și servitorul-idiot-dar-de-multe-ori-mai-inteligent-decât-stăpânul Jock – în rolul căruia îi felicităm pe cei de la casting că l-au ales pe Paul Bettany. Chiar și pentru simplul motiv că personajul e un aprig f…te-tot, ceea ce intră într-un hilar contrast cu figura ascetică a celui care joacă roluri de arhangheli, preoți în luptă cu Răul și călugări ucigași (v. The Da Vinci Code). Preapăcătosul Jock e suficient de fanatic în a-și apăra stăpânul și „nu se supără pe boier” nici când acesta îl rănește din crasă neglijență.

Gagurile, personajul, dialogurile indică clar că Mortdecai se vrea o a treia Panteră roz, după Peter Sellers și Steve Martin. În acest caz, e cam la egalitate cu al doilea, căci nici nu se pune problema unei comparații cu primul.

Unele replici chiar sunt amuzante în contextul lor – metaforele insolite, parafrazele alambicate și inuendo-urile absurde sunt un arsenal cu care Depp jonglează binișor – cel puțin pentru ochii și urechile celor care n-au pretenție la cine știe ce autentic. „Șeicul cere permisiunea să intre în cortul tău”, însemnând „vreau să fac sex cu tine”, și altele de genul ăsta ies destul de veridic. Până la urmă, Depp face treabă mai bună decât în Dark Shadows (2012), ca să nu reamintim de Transcendence.

Notă: 5.5