Mr. Peabody & Sherman – Poftiți, că nu mușcă!

Câini deștepți și elocvenți sunt inflație prin filme și desene. Cum un scenarist cu ceva suflet și rațiune nu-și poate închipui (mai ales pentru personajul principal) un câine oligofren (chiar și un caniș tre să aibă o sclipire acolo), n-are încotro și merge pe vechea schemă. Și dacă tot e musai să fie isteț, de ce să nu îndesăm în el tot ce are omenirea mai de preț la capitolul cunoaștere?

Mr. Peabody nu face – pardon – pipi pe un copac fără să rememoreze rapid toată taxonomia botanicii, să calculeze viteza vântului și poziția celui mai apropiat pitbull abuzat în copilărie. Pe lângă asta, se scarpină pe burtă cu de-alde Leonardo, Washington și alte minți luminate, fiindcă, într-un moment de plictiseală a creat WABAC, mașina timpului. Chiar și dacă menționăm că e un gentleman și un amfitrion desăvârșit, se duelează ca cei trei mușchetari la un loc, cântă la toate instrumentele posibile și se descurcă pe teren mai bine ca Indiana Jones, sigur mi-a scăpat ceva. Pe scurt, puricosu’ nostru e minune adevărată.   

Dar mr. Peabody are un of al lui. Chiar dacă e tata lu’ wikipedia, își dorește un copil real. Uman. Așa cum copiii cuminți vor câini. Și fiindcă e geniul geniilor și cu pile peste tot, Peabody devine primul patruped care înfiază un copil – pe Sherman. Care, între noi fie vorba, e câinele în ecuație – atât că n-are coadă să dea din ea.

Peabody își plimbă odrasla prin toate timpurile cunoscute, dar îi interzice să vorbească despre WABAC. Firește, secretul nu rămâne mult timp secret și timpul îi înghite și îi scuipă și iar îi înghite pe cei doi, dimpreună cu o obrăznicătură blondă (Penny) care-și asumă cu plăcere rolul de trouble maker. Unde mai pui că pe urmele lor se află o asistentă socială rea cum numai asistentele sociale frustrate pot fi. Fiindcă da, lupta principală a eroului nostru e să-și păstreze odrasla. Sherman i se adresează cu „mr.” și tot aștepți emoționantul moment când o să-i spună „dad”. 

Periplul lor e plin de situații clișeistice (cum s-a ajuns la Revoluția franceză prin brioșa Antoanetei, cum a reușit s-o facă Leonardo pe Mona să zâmbească așa frumos etc.), dar putem închide ochii, având în vedere targetul principal (situat între 5 și 10 ani). Pentru mucoșii noștri, poate fi un excelent aperitiv istoric.

Dacă tu, adultul, treci peste acest aspect, în partea a treia vei fi răsplătit cu niște idei ceva mai originale. În plus, totul e o aventură cu un ritm demn de filmele de acțiune, iar bancurile, suficient de acidulate.

Mi-ar fi plăcut ca Peabody să fie ceva mai… câine. (Ce-am zis mai sus, cu micționatul în natură, e glumă, firește.) Are o mică tentativă la un moment dat, însă nimic notabil. Dar, toate-n tot, îi simpatic, iar cuplul pe care-l face cu entuziast-naivul Sherman e și mai simpatic. 

Notă: 8

)