Neighbors – Care pe care

Neighbors – Care pe care

Avem o gălăgie de Frăție, c-o idee fixă, să facă cel mai tare party evăăăr, și mămică&tătic dornici de liniște, dar, culmea, că-și amintesc și ei cum era la studenție, tare le mai arde buza, hehe… Poți însă să te lași în voia impulsului când ești teleghidat de fălcosu’ ăla mic din premergătoare? Nu prea.

Facem deci cunoștință cu părinții Mac (Seth Rogen) și Kelly (Rose Byrne), aflați în faza de negare: putem avea sex de calitate fără să-l programăm („spontan”, cum se exprimă ei), suntem cool și capabili de distracție. Părinții Mac și Kelly fac, la rândul lor, cunoștință cu marea provocare, sub forma suplă a lui Teddy (Zac Efron) și a găștii sale: noii vecini. După ce se conving că turbații ăia n-o să dea în veci muzica mai încet, babalâcii se apucă să lovească sub centură, ăștia se dumiresc, replică eroic, apoi bătrâneii se întrec în perfidie ș.a.m.d.

Deși povestea nu iese prea mult din zona family, se întâmplă suficientă dușmănie ca să ai de râs. Gagurile curg binișor, unele sunt bune, altele doar dubioase: când începi să implici genitalele și chestii scârboase, de obicei e simptom că ți s-a cam terminat inspirația. (Printre altele, ca să facă rost de bani, membrii frăției vând dildo-uri din mulaje luate de pe propriile penisuri. Hm…)

Marea încurcătură e că nu prea știi cu cine să ții: până la urmă, toți sunt băieți buni în situații nașpa. Pe de altă parte, combinația Rogen-Byrne nu strălucește, ba uneori sunt de-a dreptul enervanți, fapt care abia se compensează că între Seth și Efron iese totuși ceva chimie, mai ales când se încaieră. Din nefericire, personajele secundare, care ar fi trebuit să-i susțină și să potențeze conflictul, sunt ori foarte șterse, ori clișeistice.

O comedie mai mult pentru fanii lui Seth Rogen. În rest, pentru cei care gustă umorul gros, dar nu strâmbă din nas la un scenariu subțire.

nota_6.5Notă: 6.5

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult