nerve-poster.jpg ...Așa cum mă așteptam, pregătit fiind doar cu trailerul, nicio altă informație până după avanpremieră. Adică, iar (post)adolescenți antamați într-un megajoc virtual-real care o dă-n nastiness, iar control god mode, conspirație, iar despre prieteni puși față-n față în situații critice. Da, cam despre asta e vorba, însă deja trecusem de a doua parte fără să am ce să cârtesc. Jos pălăria. Partea a treia și, în special, finalul m-au dezamăgit un pic, dar, dacă trag linie și socot, din partea mea, Nerve are un da. 

Să detaliem. Venus aka Vee este mai mult o Minerva: o frumusețe serioasă, isteață și timidă, îndrăgostită de căpitanul echipei de fotbal, care n-o place (uăăă). O are ca prietenă pe mai dezinhibata Syd, intrată într-un joc online, Nerve (de ce-i spune așa, abia avem niște bănuieli). În care joc tre să facă, precum toți jucătorii, tot felul de chestii nașpa impuse de mințile ușor bolnave ale „observatorilor” gata să plătească pentru prestație sume apreciabile. Vee se conectează și ea ca player și îl cunoaște cu această ocazie pe Ian (Dave Franco), cu care va face pereche: observatorilor le „place” de ei și-i vor în situații din ce în ce mai periculoase și – logic – mai bine plătite. Lui Vee, după cum aflăm încă de la început, nu i-ar strica un bănuț în plus, așa că, mai ezitând, mai cu bărbăție, ia competiția în serios. Așa cum ați ghicit, între ea și partener se iscă ceva. Cum zice ăsta la un moment dat: crazy first date, huh? Chiar așa: ia uite unde era love story-ul de care aveam nevoie, cu zbucium, peripeții și apropieri succesive, fără să fie nevoie de întâlniri sub clar de lună în care, de obicei, se spun neghiobii. Dar, evident, Nerve nu-și uită caracterul de thriller, așa că te poți aștepta la orice de la cei apropiați. 

Vee/ Emma Roberts, pe care tot încerc să mi-o amintesc în We’re the Millers , este o supersimpatică și cam ține în spate tot filmul, fiindcă nici Franco, nici ceilalți n-o susțin așa cum ar trebui. Ca să nu spunem că arată minunat în rochia de 4000 de dolari „furată” (în timp ce Ian are un sacou, se presupune că la fel de scump, îh) și și mai minunat în underwear, tocmai datorită faptului că nu are aerul de bombă senzuală sau inocentă „jucăușă” care se transformă în bombă senzuală la cea mai mică atingere. Și nici nu întruchipează vreo fecioară-luptătoare à la Katniss Everdeen. Este un personaj simplu (în sensul bun), firesc, agreabil și empatic. Ne-ar plăcea să-l revedem. 

Dacă, așa cum spuneam, partea a treia putea fi mai bună, în schimb, acțiunea este ireproșabilă: filmările „de amatori”, cu „telefonul mobil” se integrează perfect în ansamblu, momentele sunt gradate cu măiestrie – păstrând loc, exact cât trebuie, pentru respiro și un pic de romance, iar suspansul e mai mult decât decent. 

Dacă facem abstracție că povestea nu atinge limitele amețitoare cu care ne-am obișnuit în ultima vreme – conspirație (cvasi)globală și repercusiuni (cvasi)apocaliptice, consecințe din care să tragi la modul serios concluziile alea pesimiste (că ne-am făcut-o cu mânuța noastră, apropo de tehnologie etc.), un film mai mult decât decent, cu target 16-25, preponderent – surpriză – feminin.  

P.S.: Mai bine evitați trailer-ul – dezvăluie prea multe. 


Notă: 7

nota_7.jpg

Scris de Stefan | Wednesday, 14.09.2016 13:42 Cronica de film

National Cinematografic