Noah (2014) – Cutremur cosmogonic!

Noah (2014) – Cutremur cosmogonic!

…Mai puțin Sofocle. Potopul arată a calamitate (adică impresionant, mai ales cu Clint Mansell pe coloana sonoră), în schimb, drama nu țipă nicăieri din străfundurile tenebroase și (pre)istorice ale omenirii. În ciuda eforturilor asprului Russell Crowe, Noe îți lasă impresia că-i contemporan, prea contemporan cu noi, iar toată afacerea, o variantă (mult) mai hard (și mai cool, firește) a filmelor de popularizare a religiei creștine. Dramul lui de nebunie („ăsta-i planul Domnului, so be it”) nu-i suficient de tulburător ca să dizloce logici și raționamente de mii de ani. Mai pe scurt: nu convertește. La un personaj de o astfel de statură te așteptai la mai mult.

Apropo de popularizare: filmul conține suficiente elemente care să inflameze spiritele pioase și religiously „correct” (a se lua în considerare ghilimelele). Avem de-a face cu niște îngeri-căzuți prefăcuți într-un fel de transformerși de piatră, care ba sunt supărați pe stirpea noastră (din cauză de Păcat originar), ba vor s-o ajute să supraviețuiască (pe ăia „buni”, că cică ar avea ceva din Adam-ul neprostit de șarpe). Pe lângă ei, e introdus un – să-i zicem – minereu, responsabil de multe chestii meseriașe, de la banalul foc, la explozive destinate asaltului, numit „țohar” (traducătorul român a avut intuiția/delicatețea să nu lase forma englezească, „zohar”). Chestii ce vor fi pe gustul publicului juvenil, jucător de WoW și Starcraft.

Noe are o idee-plan (fix(ă)): omenirea coruptă și făr’de Dumnezeu tre’ să dispară. (La fel și facebook, având în vedere că, printre animalele de pe arcă, n-am văzut nicio pisică.) După toate aparențele, pornind de la cel mai mic dintre băieți, nici n-au cum să mai existe urmași (Ila, interpretată de Ema Watson, e stearpă). Aici intervine antagonistul, sub chipul regelui Tubal-cain (un Ray Winstone convingător), care vrea, în primul rând, să-și salveze c…rul bătrân și propriu. La început, arogant (așa cum îi șade bine unui lord al pământului), acesta îi spune lui Noe că n-are ‘torizație de construcție pe domeniul lui, apoi ajunge să amenințe cu invazia: dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem (morți), iar arca e a noastră.

Noe mai are de luptat cu o (oarecare) incertitudine privitoare la (adevăratele) planuri divine și c-o familie nu (foarte) mulțumită de spectrul extincției. Evoluția lui e previzibilă (dar aici numai Satan însuși ar fi putut rupe monotonia), momentele „cruciale”, exploatate dezamăgitor, iar conflictul ideilor (predestinare vs. liber arbitru etc.), prea clișeistic. Dialogurile suferă pe alocuri de ridicol (come on, „ai fost ales cu un scop” este o replică pe care aș interzice-o pentru tot restul vieții mele, dacă aș putea), dar jocul actorilor face tot posibilul ca filmul să nu plictisească ducătorul la cinema ceva mai avizat. Da, există momente emoționante, datorate lui Crowe și lui Jennifer Connelly (atât de bine pe rol, având în vedere puritatea pe care o emană, chiar și la vârsta ei).

Repet, imaginea uluiește, iar, printre cadre, îmi amintesc de unul, sublim (în sensul pe care îl dădeau primii teoreticieni ai sublimului, în secolul XVIII), unde avem arca înconjurată de valuri înspumat-înverșunate și, alături, o piramidă de oameni care se calcă în picioare pentru a rămâne la suprafață. Fain.

Dacă Potopul după Aronofsky a vrut să facă valuri, atunci a reușit. Merită urmărit chiar și pentru asta. În ce mă privește, eu nu m-am simțit nici pe departe atât de provocat intelectual ca în cazul lui Pi, The Fountain sau Black Swan. Poate mi-au scăpat chestii. Poate, dincolo de toate, există vreun mesaj cifrat (gnostic, dacă e să-l raportez la The Fountain), subversiv, gata să-și croiască o carieră pe măsura Codului lui da Vinci.

P.S. Ieri a fost ziua Irinei Margareta Nistor. La mulți ani, Doamnă!

nota_7.5Notă: 7.5

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult