Dacă ești regizor, mă refer. I-ai lăsat un pic singuri pe platou/la montaj să dai și tu un SMS, când te întorci, nu-ți mai recunoști filmul. Tre să ai grijă maximă la producători. Notti magiche n-o zice, dar clar una dintre cauzele decăderii filmului începând cu anii ‘notti-magiche-poster.jpg90 e faptul că producătorii au avut din ce în ce mai multă putere de decizie. Și că mentalitatea lor de bază (de oameni ai banului) nu s-a schimbat – și nu are cum să se schimbe (nu în viitorul apropiat). 

Pare o ipoteză riscantă, dar io zic că personajul principal aici nu e niciunul dintre cei trei tineri scenariști câștigători ai unui concurs (în urma căruia află crudul adevăr c-or să fie niște trepăduși amărâți, țăcănind la mașinile de scris literalmente cot la cot cu alți, mulți, „scenariști”, mai bine zis ghost-writers). Deși se pornește de la poveștile lor, pe care le relatează unui polițist după ce e găsit mort producătorul de film Leandro Saponaro (jucat de veteranul Giancarlo Giannini). Fiindcă sunt suspectați de crimă, evident. 

Personajul principal e, zic eu, chiar Saponaro – atât din cauză că e, poate, cel mai ferm definit, cât și pentru că e cumva simbolul muribundei arte cinematografice italiene. Fiindcă, evident, intriga (să-i zicem polițistă) e doar un pretext pentru o parabolă nostalgică despre arta pierdută. Înspre final, de exemplu, se filmează ultima scenă din ultimul film al lui Fellini, La voce della luna (1990), în care Roberto Benigni spune memorabilele vorbe cum că dacă am avea parte de un pic de liniște, am putea înțelege. Și, cu toate că, într-un fel, are trăsături de personaj negativ (Saponaro profită de naivitatea tinerei speranțe Antonino, câștigătorul premiului cel mare etc.), până la urmă, privit de la distanța potrivită, e OK: cum zice șoferul lui, filmele de artă l-au ruinat. Deci, e dintre ultimii idealiști, aflat în plină cădere. 

Așa-zisele personaje principale, cei trei câștigători ai concursului de scenarii, aveau potențialul cel mai mare – mai mult, secvențele și scenele în care apar sunt aranjate, cel puțin în prima parte, astfel încât să creeze mister & suspans. Din păcate, e o chestie neconsecventă: treptat, filmul se lasă ispitit de atmosferă și de crearea de mai multe straturi de semnificație (referințe la Fellini și în general la cinematografia italiană clasică). Astea în sine sunt mișto (pentru cine le deduce/înțelege), dar puteau apărea fără să se sacrifice linia generală. Iar intriga polițistă (whodunit), care nu lasă impresia că ar fi doar o alegere ironică, ar fi putut fi construită mai laborios. 

Deci, potențialul tinerilor nu e fructificat cum ar trebui: ăștia trei nu prea evoluează. Se naște cumva vreun triunghi amoros între cultivatul Antonino, angoasata Eugenia și craiul de Luciano? Greu de spus: mai degrabă se verifică adevărul expresiei three is a crowd. Chiar, de ce era nevoie de trei? Sunt multe lucruri de la care ai așteptări, se deschid căi etc. Faptul că în acel moment e campionatul mondial din 1990 (dap, cu Maradona și alții) face parte din poveste – și totuși nu suficient. 

Desigur, sunt și scene autonome, câteva savuroase, precum cea în care o actriță (jucată de Ornella, încă bunoacă la 64 de ani) îi face pe plac lui Luciano, arătându-i ceva anume, în spatele unui tufiș. Sau cea în care Giusy, secretara producătorului, se dă la cineva. (Giusy e cel mai bun rol și unul dintre personajele cele mai distincte – undeva între Fellini și comedia italiană anii ‘80, aia fără pretenții, eventual sexy.) Râzi și (mai mult) zâmbești la multe chestii: cum ăștia tineri sunt plini de cuvinte deștepte în cap, iar ăia bătrânii sunt niște acrituri plictisite; la încă neepuizatul clișeu că producătorii de film sunt flagrant de inculți (Saponaro îl face pe Caravaggio contemporan cu Antonello da Messina) etc. 

În rest, unul dintre filmele cu/despre creație/creatori suportabile (eu, unul, am alergie la ele, fiindcă majoritatea sunt false și plictisitoare). Cu morală binișor plasată. Dar, marea lui calitate rămâne atmosfera. 


Notă: 7.5

 nota_75.jpg

Scris de Stefan | Monday, 08.07.2019 09:42 Cronica de film

National Cinematografic